ActualitateFlash

Spărgătorii de locuinţe din Valea Jiului, prinşi de poliţişti

Maximilian Gânju01 hoti VJ 2

O bandă de hoţi din locuinţe care a terorizat mai ales oameni de afaceri înstăriţi din Valea Jiului a ajuns pe mâna poliţiştilor. Aceştia au dat mai multe spargeri în vilele de lux ale unor potentaţi, de unde au furat bunuri de valoare şi bani.
Au încercat să spargă şi casa primarului
Gruparea de hoţi formată din cel puţin patru persoane a acţionat pe toată raza Văii Jiului, dar şi în Haţeg, şi a dat de furcă o bună perioadă de timp poliţiştilor din Vulcan, iar mai mulţi afacerişti au fost păgubiţi de indivizi. O lovitură ratată i-ar fi dat de gol, spun unele surse, după ce indivizii ar fi vrut să dea o spargere la vila primarului municipiului Vulcan, locuinţă aflată într-o zonă retrasă. Numai că, de această dată, n-au mai fost la fel de bine pregătiţi şi au încercat să forţeze un geam, dar au dat chiar peste edilul care era în vilă. Speriaţi, indivizii au dat bir cu fugiţii, dar probele lăsate la faţa locului au fost suficiente pentru a li se lua urma. Poliţiştii din municipiul Vulcan sunt de patru zile pe urmele suspecţilor şi au reuşit să pună mâna pe ei, însă, spun că nu pot oferi amănunte, dat fiind faptul că ar fi periclitată ancheta. Surse demne de încredere susţin că sunt şi alţi suspecţi care au făcut parte din banda de hoţi, iar în funcţie de probe, vor fi ridicaţi.
Furau bani, bijuterii şi aparatură electronică
„Poliţiştii hunedoreni au efectuat opt percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Vulcan şi Lupeni, în cadrul unei ample acţiuni vizând  identificarea unor suspecţi de comiterea unor infracţiuni de furt din locuinţă. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat patru suspecţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 38 de ani, din municipiile Vulcan şi Lupeni, cu privire la care au stabilit faptul că,  în perioada ianuarie-iunie 2015, ar fi comis 18 furturi din locuinţele unor părţi vătămate din Vulcan, Petroşani şi Haţeg. Poliţiştii au stabilit că suspecţii pătrundeau în locuinţe prin forţarea ferestrelor şi sustrăgeau în principal sume de bani, bijuterii din aur şi argint şi aparatură electronică”, a precizat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Duşi în faţa judecătorului
Cei patru indivizi au fost reţinuţi de poliţişti şi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, pentru emiterea mandatelor de arestare. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat bunuri ce ar putea proveni din infracţiuni comise şi pe raza altor judeţe. Victime ale hoţilor au fost afacerişti înstăriţi cum ar fi dealerul Dacia din Valea Jiului, de unde hoţii au plecat cu bijuterii, ceasuri şi bunuri electronice. De altfel, o parte din bunurile familiei Lascăr au fost descoperite de anchetatori la percheziţiile domiciliare făcute la membrii grupării. O altă lovitură de răsunet este şi cea în care afaceristul Emil Bercea a rămas fără circa 80.000 de euro, iar cei patru indivizi n-ar fi străini de spargere, chiar dacă informaţia nu a fost confirmată de anchetatori dar nici infirmată, aceştia declarând doar că „se fac cercetări”.
Gruparea a acţionat şi la Petroşani, unde a reuşit să dea o spargere la locuinţa fostului şef al Ocolului Silvic şi de unde au furat mai multe bunuri. Majoritatea imobilelor în care hoţii au intrat la furat erau dotate cu sisteme de alarmă, însă erau oprite sau indivizii au reuşit să le ocolească. Aceştia nu acţionau niciodată la nimereală, ci îşi studiau victimele şi după ce le aflau rutina, dădeau spargerile fără teamă că ar putea fi prinşi. De precizat că trei dintre cei patru hoţi mai au antecedente penale, ei mai fiind condamnaţi tot pentru furt.

One thought on “Spărgătorii de locuinţe din Valea Jiului, prinşi de poliţişti

  • Cea mai cautata oferta de lucru a anului! Vrem sa extindem fenomenul care s-a declansat deja! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura