Sport

Sorin Cornea: „Vom pune accentul pe tineri!”

Ovidiu Mănăstire

Noul tehnician al lui CNS Cetate Deva a revenit după şase ani în circuitul Ligii a III-a, timp în care a activat în ţările arabe, dar şi la loturile naţionale de juniori. Sorin Cornea afirmă că vrea să creeze o echipă competitivă dorind să pună baza pe jucătorii tineri.
„Cunosc echipa şi jucătorii, potenţial există!”
Sezonul 2010-2011 a fost ultimul pentru Sorin Cornea, noul antrenor principal al lui CNS Cetate Deva, pe scena Ligii a III-a, tehnicianul de 50 de ani conducând-o atunci pe CFR Simeria după ce o antrenase la acelaşi nivel şi pe CS Deva II Certej, în campionatul 2004-2005. Chiar dacă nu a mai activat de ceva vreme la acest nivel, Cornea a afirmat că e în temă cu tot ceea ce se întâmplă în fotbalul Ligii a III-a din această zonă. „Îmi pare bine că m-am întors acasă, sunt ceva ani de când nu am mai antrenat la acest nivel. Am fost pe loturile de copii şi juniori, am antrenat în Qatar, în Maroc, dar în ultimul timp, am urmărit jocuri din Liga a III-a. Am văzut pe viu aproape toate meciurile lui CNS Cetate Deva din retur, cunosc echipa şi jucătorii. Există potenţial, fotbaliştii sunt, cu muncă şi dăruire sper să mulţumim publicul devean”, au fost primele cuvinte ale lui Sorin Cornea în calitate de antrenor al lui CNS Cetate Deva.
„Vrem să creăm o echipă competitivă!”
În sezonul ce va începe în 26 august, noul tehnician devean vrea să pună baza pe tineri şi să creeze o echipă competitivă sub Cetate. „Sunt înconjurat de oameni tineri şi ne dorim să creăm o echipă competitivă. Mai avem încă două săptămâni de căutări, vom avea câteva noutăţi, încă trei-patru jucători tineri dar consacraţi, unii au mai fost pe la Deva. Vom da credit tinerilor în noul sezon, încercăm să facem o echipă bună cu jucători care îşi doresc să promoveze mai sus. Vor fi 23 de jucători în lotul primei echipe, vom avea şi echipa a II-a, sperăm să punem mult accent pe juniori”, a mai spus Sorin Cornea.
Mulţumit de ce a văzut la trial
Echipa deveană a efectuat deja un prim trial pentru găsirea jucătorilor tineri, fiind deficitară la capitolul fotbaliştilor Under 19. S-au prezentat mai mulţi jucători din judeţ, de la Deva (Toth, Boldor, Stanca, Stănescu), Simeria (Costea, Medrea, Buştan), Brad (Filipaş), dar şi din Valea Jiului. Aceştia au fost împărţiţi în două echipe şi au fost urmăriţi atent de staff-ul devean. „Îi felicit pe cei prezenţi la trial, la mulţi dintre ei am văzut calitate şi sper să reuşească să se integreze în prima echipă”, a fost concluzia lui Sorin Cornea. Antrenorul devean i-a şi chemat pe o parte din cei prezenţi la trial să se antreneze cu prima echipă a alb-albaştrilor, iar cei care nu vor rămâne în lot vor fi păstraţi pentru echipa a II-a, care va activa în Liga a IV-a.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura