Actualitate

„Sonetele firii”, sub semnătura poetului Dumitru Dumitrescu

Magdalena Şerban

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat ieri, în incinta Deva Mall, lansarea volumului de versuri „Sonetele firii”, apărut la Editura EMMA şi semnat de poetul Dumitru Dumitrescu (foto dreapta). La finalul acţiunii, publicul a avut prilejul să dialogheze cu autorul şi să-i ceară autografe.
„Dumitru Dumitrescu şi-a concretizat preocupările literare în cele opt volume publicate până acum: Armonie divină (2010), Îngerii nopţii (2010), Interferenţe (2012), Fulgere în oglinda sufletului (2013), Pasărea paradis (2013), Lumina umbrelor (2014), Revelaţiile tăcerii (2015) şi Insomnii, meditaţii existenţiale (2015). Este membru, din 2011, al Asociaţiei Scriitorilor Hunedoreni, iar în anul 2013 a primit Premiul literar pentru poezie, oferit de Liga Scriitorilor din România – Filiala judeţului Hunedoara, apreciindu-se faptul că versurile sale pun în lumină «un regal de simţăminte româneşti transpuse în imagini poetice optimiste». Poeziile din volumul lansat azi (n.r. ieri) sunt scrise pe temele recurente din lirica lui Dumitru Dumitrescu, teme pe care cei care îi cunosc creaţia le-au mai întâlnit: dragostea, dorul de copilărie, viaţa şi moartea, meditaţia filosofică, toate acestea transpuse într-un limbaj poetic plin de sensibilitate. Numeroase sunt trimiterile, în formă poetică, la realităţile româneşti de zi cu zi, realităţi la care poetul nu poate să rămână insensibil. Îi urăm succes pe mai departe şi aşteptăm, cu mare interes, noile sale apariţii editoriale“, a spus Sebastian Bara (foto stânga), managerul Bibliotecii Judeţene, în prezentarea făcută poetului hunedorean, cu ocazia lansării noului său volum de poeme.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura