Actualitate

Șofer tupeist, a confundat parcarea cu maidanul

Tânărul din Târgu Jiu a fost cât pe ce să intre într-o autospecială a Poliției Deva, pe care o văzuse că patrula pe străduțele din zona fostului magazin Ulpia.
I-a tăiat calea și a demarat în trombă, dar echipajul l-a tras imediat pe dreapta. Po­li­țiștii n-au stat la discuții și l-au amendat pen­tru neacordare de prioritate, dar ”bizonul” s-a considerat victimă și a contestat sanc­ți­u­nea. În fața judecătorilor a pozat ca un mie­lușel și a susținut că nu este vinovat. Și-a spus versiunea asupra a ceea ce s-a în­tâm­plat, dar a aflat că tot incidentul fusese în­re­gis­trat de aparatura de pe autospeciala po­li­țiș­tilor. ”A arătat că se deplasa pe unde din­tre aleile parcării, iar atunci când a ajuns la în­tâlnirea cu o altă alee perpendiculară, acesta a semnalizat intenția de a efectua virajul la stânga și s-a asigurat că poate efectua vi­rajul în condiții de siguranță. Precizează că autospeciala de poliție se afla la aproximativ 50metri distanță, în partea dreapta, se de­plasa cu o viteză foarte mică și semnaliza in­tenția de a vira la stânga pe o alee situată înaintea aleii pe care se afla. Având în vedere distanța mare de autospeciala poliției, arată că a efectuat virul la stânga, nu a stânjenit în nici un mod ceilalți participanți la trafic, iar când autoturismul condus de către acesta era orientat în întregime cu fața pe noua di­recție de deplasa, a fost oprit de către or­ga­nele de poliție”, a susținut individul. Jude­că­torii au analizat înregistrarea video și au cons­tatat că individul nici măcar n-a oprit la ieșire din parcare pentru a se asigura, iar po­lițistul de pe autospecială a evitat un acci­dent. Șoferul din Târgu Jiu și-a schimbat po­zi­ția și a susținut că ”autospeciala de poliție era doar într-o plimbare în acea parcare, nefiind aplicabile regulile de la acordarea de prioritate”. Instanța l-a prins cu minciuna și prin urmare a decis că nu se impune nici în­locuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertis­mentului. Bărbatul a rămas pieton pentru 30 de zile și are de plătit o amendă de peste 500 de lei. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura