Eveniment

Şofer arestat pentru accidentarea unei bătrâne şi fugă de la locul faptei

Cristina Ghenea

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Şoimuş, a fost arestat preventiv, pentru că, după ce a lovit cu maşina o bătrână, a fugit de la locul accidentului.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs luni noapte, în jurul orei 23, pe drumul judeţean ce face legătura între localităţile Bejan şi Lunca. O femeie în vârstă de 79 de ani, ce mergea pe marginea şoselei, a fost lovită de un autoturism care şi-a văzut, mai apoi, în continuare de drum, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Bătrâna a ajuns la spitalul de urgenţă din Deva, unde a şi rămas internată, în timp ce mai mulţi poliţişti de la Biroul Rutier al reşedinţei de judeţ şi de la Postul de Poliţie din Şoimuş, au efectuat o acţiune pentru identificarea şoferului vinovat. „S-a dovedit a fi vorba despre George M., în vârstă de 36 de ani, din Şoimuş. Acesta a fost reţinut şi prezentat, mai apoi, instanţei de judecată, unde a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a mai precizat că şoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi refuz de recoltare a probelor biologice.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura