Social-democraţii luptã sã preia preşedinţia Consiliului Judeţean şi conducerile primăriilor Deva şi Hunedoara

Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420

  Natalia Bumbac

PSD Hunedoara s-a înscris oficial în lupta pentru Consiliul Judeţean şi pentru primăriile Deva şi Hunedoara, liderii formaţiunii politice judeţene fiind convinşi că au şanse reale de a câştiga atât conducerea Consiliului Judeţean cât şi cele două primării.

Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420

„Vom avea majoritatea în CJ”
Sâmbătă, 23 aprilie, preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor împreună cu ceilalţi 41 de candidaţi social-democraţi au depus documentaţia necesară la Biroul Electoral Judeţean.
Primul pe lista de candidaţi la CJ Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, a afirmat că este nevoie de o schimbare la conducerea instituţiei, după ce timp de 12 ani a fost condusă de PNL. „Sunt convins că vom reuşi să obţinem preşedinţia CJ Hunedoara. Avem o listă de candidaţi foarte buni, oameni cu o pregătire profesională excepţională, care sunt dornici să facă treabă şi să demonstreze electoratului că se poate şi altfel”, a declarat preşedintele PSD Hunedoara la ieşirea din BEJ. Întrebat dacă şi-a propus să preia conducerea CJ Hunedoara în urma alegerilor locale din 5 iunie, acesta a spus că: „în data de 5 iunie, la ora 24.00, când ştim rezultatele, vom stabili cine va fi candidatul PSD pentru preşedinţia CJ. Până atunci suntem o echipă, iar fiecare dintre candidaţi are «bastonul» de preşedinte în buzunar. Vrem să obţinem un scor foarte bun pentru a face majoritatea în consiliu. Dacă nu, avem două partide ALDE şi UNPR, cu care am încheiat protocoale de colaborare şi sunt convins că în acest fel vom face majoritatea.” Numărul doi pe lista de candidaţi ai PSD la CJ Hunedoara este fostul prefect al judeţului, Sorin Vasilescu, fiind urmat de colegi social-democraţi din diverse domenii de activitate, medici, profesori, directori de companii cunoscute, dar şi foşti parlamentari.

05 Boboutanu-candidatura-6929Candidaţii PSD la Deva şi Hunedoara
Tot sâmbătă, candidaţii PSD la primăriile municipiilor Deva şi Hunedoara şi-au depus candidaturile, împreună cu echipele de candidaţi la consiliile locale. Pentru primăria municipiului reşedinţă de judeţ s-a înscris în lupta electorală medicul Emil Mariş-Stoica, mai nou intrat în politica hunedoreană, care a declarat următoarele: „sunt medic de profesie, sunt obişnuit să lucrez cu oamenii şi cunosc care sunt nevoile lor. Candidez la Primăria Deva pentru că ştiu ce trebuie de făcut pentru a schimba lucrurile în bine.”
Încrezător în alegerea corectă pe care o vor face cetăţenii în 5 iunie, viceprimarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, se va lupta pentru funcţia de primar al municipiului din dorinţa de a demonstra că administraţia se poate face altfel – în interesul cetăţenilor. „Principalul meu scop pentru care am intrat în această bătălie politică este de a mă pune în slujba cetăţenilor. Nu fac afaceri cu statul şi nu am alte motive de a mă implica, iar priorităţile mele vor fi cele ale hunedorenilor care îmi vor acorda încrederea lor prin vot. Hunedoara este un oraş în criză, slab dezvoltat, unde principala problemă a oamenilor rămâne lipsa locurilor de muncă. PSD a demonstrat în cei patru ani că a fost o voce puternică în Consiliul local al municipiului Hunedoara. Acum venim cu o echipă de oameni curaţi şi pricepuţi, din diverse domenii de activitate, medici, profesori etc., a căror medie de vârstă este de 41 de ani”, a afirmat Dan Bobouţanu, viceprimarul Hunedoarei şi candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului.

12 comentarii la „Social-democraţii luptã sã preia preşedinţia Consiliului Judeţean şi conducerile primăriilor Deva şi Hunedoara

  • 24 aprilie 2016 la 21:05
    Permalink

    D-le NISTOR, scoateti din prim-plan unele persaone, altfel o sa aveti surprize…

  • 24 aprilie 2016 la 21:43
    Permalink

    ECHIPA PUTERNICA – HUNEDOARA PUTERNICA!

  • 24 aprilie 2016 la 21:51
    Permalink

    Se simte aer de schimbare in judetul Hunedoara!

  • 26 aprilie 2016 la 9:04
    Permalink

    Se simte duhoare de laturi electorale, in loc de miros de flori, in luna lui Mai.

  • 4 mai 2016 la 10:45
    Permalink

    Succes PSD!

  • 4 mai 2016 la 12:01
    Permalink

    Oameni capabili, implicatii si devotati interesului cetateanului!!!!
    Hai PSD
    Mult succes in lupta pentru salvarea orasului din ghearele hienelor promovate in toti acesti ani de jungla PNL ( Molot, Balint, Marginean, Tampau, Mircia Muntean, Florin Oancea )… – au fost si vor iara dar noi nu ii mai vrem

  • 4 mai 2016 la 12:59
    Permalink

    Inca un partid a finalizat licitatia pentru postaci platiti. De data asta e vorba de PSD.
    Adica apare articol pe 24 aprilie si comentarii in 4 mai.
    Baieti , asteptati mascatii.

  • 4 mai 2016 la 21:23
    Permalink

    Succes si bafta in alegeri.

  • 5 mai 2016 la 21:45
    Permalink

    Domnule Ali Baba, cred ca sunteti un pic cam deplasat cu acele afirmatii. Daca cei de la PSD duhnesc de minciuni electorale ce mai ziceti de cei de la PNL? Aaaaa m-am prins dvs sunteti unul dintre aceia care fac parte din „noul PNL” sau sunteti un pupi de-al lor. Echipa PSD pe care o jigniti este formata din niste oameni cu coloana vertebrala nu din niste mincinosi si hahalera ce cei de la PNL dar sunteti prea galben la fata sa vedeti aceste lucruri.

  • 6 mai 2016 la 8:00
    Permalink

    Domnule Ionuț Nazare, poate aveți dreptate că toți liberalii sunt mincinoși și hahalere. Poate aveți dreptate că toți social-democrații sunt cinstiți și au coloană vertebrală. Zic poate. Mă întreb și vă întreb, cum erau toate acestea când se pupau în bot unii cu alții în USL ? Nu credeți că ar fi nevoie de mai puțin fundamentalism, fie liberal, fie social-democrat ? Și unii și alții au candidați destoinici și, în egală măsură, neaveniți. Ar fi foarte bine dacă nu l-am mânia pe Dumnezeu.

  • 6 mai 2016 la 9:22
    Permalink

    Toti sunt HOTI,
    Da’ sa-mi dea lectii unul care accepta un PENAL CONDAMNAT ?!?
    PSD isti cu coloana vertebrala !? Nu crezi ca-i antonim ???
    Bai Nazare sau Mazare, nu va contrazic sa votati ce vreti chiar daca nu-i stiti, dar nu-mi luati dreptul sa contest ceea ce stiu.
    Patru ani va voi astepta scuzele dupa ce-mi veti da dreptate.
    Sau poate ca nu traiti in Romania , si atunci va cred ca v-a mintit bunica.
    Oare nu in Romania a fost Iliescu, Nastase, Ponta, Dragnea, Vanghelie, Mazare ?
    Jumatate va dau dreptate, NU-S CEILALTI MAI BREJU ( PNL, UDMR, UNPR etc).
    Dar sa aduci elogii ieftine doar pe pareri si zambete, … pofta mare

  • 6 mai 2016 la 11:22
    Permalink

    Multa bafta echipei !!! Sustinere maxima !!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare