Situaţia infecţiilor cu Covid-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 21 mai 2020

21 mai 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

De la începutul monitorizării, şi până ieri, joi, 21 mai, în judeţul Hunedoara 629 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea 67 de persoane au decedat, iar 479 s-au vindecat. În carantină se află 150 de persoane, iar 1.241 au ieşit din carantină. În izolare se află 686 de persoane şi 7.498 au ieşit din izolare.

Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. Aceştia au fost prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.
Până joi, 21 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.585 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.581 au fost declarate vindecate şi externate.
Totodată, până acum, 1.151 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş şi Olt, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 198 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 203 pacienţi.
La nivel naţional, în carantină instituţionalizată sunt 9.800 de persoane. Alte 39.614 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 342.466 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 104.950 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, trei infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Un nou exponat rar prezentat online de muzeul devean

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva continuă proiectele de promovare on-line şi poposeşte astăzi la Muzeul din Orăştie pentru...

Şi în judeţul nostru se poate preleva plasmă de la bolnavii de coronavirus

De ieri, este funcţional primul aparat de plasmafereză din judeţ, la Centrul de Transfuzie Judeţean Hunedoara. Laboratorul unde este instalat...

Aproape 2.000 de hunedoreni şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM

Potrivit unui comunicat transmis de AJOFM Hunedoara, în primele trei luni ale anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional...

Închide