Situaţia infecţiilor cu Covid-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 11 mai 2020

11 mai 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate, Ultima Ora

De la începutul monitorizării, şi până ieri, luni, 11 mai, în judeţul Hunedoara 565 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea, 61 de persoane au decedat, iar 231 s-au vindecat. În carantină se află 295 de persoane, iar 807 au ieşit din carantină. În izolare se află 350 de persoane şi 7.209 au ieşit din izolare.

Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. Aceştia au fost prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.
Până luni, 11 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.588 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.245 au fost declarate vindecate şi externate.
Totodată, până acum, 972 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş şi Olt, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 226 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 255 de pacienţi.
La nivel naţional, în carantină instituţionalizată sunt 14.745 de persoane. Alte 19.059 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 262.219 de teste.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 559 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 369 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 355.550 lei. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Dosare penale pentru nereguli în trafic

Un şofer circula fără permis de conducere şi cu numere de înmatriculare false. S-a întâmplat în Ţara Haţegului, iar poliţiştii...

Urmărit internaţional, prins la Haţeg

Individul de 50 de ani, din Băniţa, era căutat de magistraţii din Italia, pe numele său fiind emis un mandat...

Adolescenta hoaţă, arestată din nou

Nici o măsură educativă, nici o păsuire a magistraţilor, nimic n-a funcţionat în cazul tinerei din municipiul Lupeni, condamnată pentru...

Închide