Sindicaliştii de la Termocentrala Mintia cer 90.000 lei/salariat la disponibilizare

18 august 2020 | 2 Comentarii | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Salariaţii de la Termocentrala Mintia au protestat timp de mai multe ore, dar au decis să întrerupă acţiunea, ieri, după ore de negocieri cu prefectul şi conducerea CEH. Asta, deşi ei susţineau sus şi tare că vor opri termocentrala. Chiar au anunţat că, ieri, la ora 11 vor preda, în mod simbolic, guvernanţilor, cheia de oprire a termocentralei. Nu au făcut-o. De ce? Pentru că urmează discuţii la guvern.

Negocieri la guvern
“Protestul a fost suspendat. Vom avea o întâlnire cu premierul şi miniştrii de resort, în zilele urmă­toare”, a declarat liderul sindical Cristian Iştoc. Ieri dimineaţă, peste 100 de angajaţi ai Termocentralei Mintia nu au intrat la lucru, cerând drepturile sa­la­riale restante şi găsirea unor soluţii pentru ca obiec­tivul energetic să poată funcţiona şi pe mai departe.
Sindicaliştii au cerut să vină la Mintia premierul Ludovic Orban, dar şi ministrul Economiei, Virgil Popescu. A venit, însă, prefectul Vasilică Potecă, acesta reuşind să-i convingă pe protestatari să oprească acţiunea. Totodată, salariaţii au transmis o solicitare guvernanţilor, pentru acordarea de plăţi compen­sa­torii în cazul închiderii termocentralei.

Bani pentru disponibilizaţi
“În lipsa unui program pentru funcţionarea Termo­centralei Mintia (reorganizarea Societăţii Comple­xului Energetic Hunedoara SA), vă solicităm asu­marea de către dumneavoastră, domnule prim-minis­tru, şi a partidului pe care îl conduceţi, a unui program de închidere a termocentralei şi asigurarea măsurilor de protecţie socială pentru toţi salariaţii care desfăşoară activitate în cadrul termocentralei. În cazul programului de închidere, salariaţii solicită plăţi compensatorii în cuantum de 90.000 lei/sala­riat, 24 de luni venit de completare, plata pensiilor în afara sistemului legal pentru salariaţii care şi-au pierdut locul de muncă, inclusiv în cazul falimentului societăţii, sau sunt pe cale să-şi piardă locul de muncă, cu un stagiu complet de cotizare, dacă au 15 ani vechime sau la 45 ani, vârsta minimă”, se arată în solicitarea respectivă.
Nu este pentru prima oară în aceste luni când sindicaliştii de la Termocentrala Mintia protestează. De cinci luni, ei nu şi-au primit tichetele de masă, banii pentru transport. Au parte, însă, de promisiuni. Acum, ei aşteaptă să vadă dacă negocierile de la guvern vor decurge bine şi vor putea salva termo­centrala. Dacă nu, ei vor plăţi compensatorii.
Vom vedea dacă Executivul îşi permite, acum, îna­inte de demararea campaniei electorale, să-şi pună sindicaliştii în cap. La Termocentrala Mintia mai lu­crează 700 de persoane.

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Alexandru spune:

    Da..,ei cer şi partea tristă este, că sânt obişnuiţi ca sub presiunea ameninţărilor, să li se dea.Ei uită că prin ,,calitatea,, muncii lor şi datorită retribuţilor mari încasate, au dus societatea la faliment.În rest despre ce compensaţii să vorbim? Ce să compensăm? NEMUNCA?

  2. Simion spune:

    Da, ce sa-ti spun, sa li se tot dea…pentru ce? Au fost destui disponibilizati si doar acestia au mereu tupeu maxim sa ceara o groaza de bani. Ca sa ce? Sa se duca la munca, ca e lipsa acuta de muncitori peste tot ! Acum vor sa-si faca avere pe spatele statului. s-asa majoritatea au specializari diverse, sa se duca sa-si caute de munca, ca gem terasele, ore in sir, de barbati in putere. Hai, la munca ! Nu mai suntem de acord sa va tinem in spate.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
După coronavirus, în judeţ avem două focare de pestă porcină africană

Ieri, Prefectura Hunedoara a informat că două focare de pestă porcină africană au fost izolate în două ferme mici de...

Măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii (I)

Pe site-ul Ministerului Finanţelor Pu­blice, Transparenţă decizională, a fost publi­cat, în data de 13.08.2020, Proiect Ordonanţa de urgenţă a Guvernului...

Mircea Moloţ, liderul judeţean al ALDE, şi-a depus candidatura: „Voi reveni la Consiliul Judeţean!“

Mircea Moloţ, fost preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara în perioada 2004-2015, şi-a depus ieri, luni, candidatura din partea ALDE,...

Închide