ComunitateFlash

Sindicaliştii de la Penitenciarul Deva au pus-o de un protest. Puşcăria, păzită de… deţinuţi

Adriana Năstase

Ieri, sindicaliştii din Penitenciarul Deva au pro­testat în faţa sediului instituţiei, din lo­calitatea Bârcea Mare, nemulţumiţi de faptul că sistemul penitenciarelor se con­fruntă cu o criză de personal, dar şi pentru că nu le sunt plătite anumite sporuri pre­vă­zute de lege.

Acuză lipsa de dialog
Potrivit liderilor sindicali, în Penitenciarul Deva gradul de ocupare a posturilor este de 68 la sută, iar la nivel naţional acesta scade la 58 la sută.
„Principala problemă este că am ajuns la 68 la sută, gradul de ocupare a funcţiilor. Chiar şi azi (n.r.-ieri), când ne pregăteam de acest miting de protest, paza penitenciarului o facem cu deţinuţi. Nu este normal. Nu ce­rem revendicări salariale, cerem doar să ne încadreze personal şi să primim drepturile pe care le-am dobândit cinstit, prin lege. Sis­temul este bolnav, am ajuns la limita supor­tabilităţii”, a declarat, pentru Agerpres, Ni­colae Grosu, preşedintele Sindicatului Inde­pendent „Vulturul”.
La rândul său, liderul filialei Deva a Sindi­catului Naţional al Poliţiştilor de Peniten­ciare, Lucian Feraru, a acuzat lipsa de dialog social şi a menţionat că în sistem rămân blocate sporuri care nu au mai fost majorate de 20 de ani.De asemenea, sindicaliştii susţin că din lipsa fondurilor bugetare vor rămâne posturi neocupate în sistem, chiar dacă acestea au fost scoase la concurs.
„Nu există un dialog, aşa cum era normal, între guvern şi sindicate. Se îngheaţă sporuri care, de fapt, au fost îngheţate din anul 2011. Avem posturi scoase la concurs la care există riscul să nu se ocupe, din cauză că banii pentru acestea nu sunt prevăzuţi în buget. Am ajuns să lucrăm, în Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la 58 la sută din posturi ocupate. Este foarte greu”, a explicat Feraru.

Protestele continuă în Capitală şi în ţară
Prezent la mitingul de protest, pre­şe­dintele Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Peni­ten­ciar, Florin Şchiopu, a arătat că poliţiştii de penitenciare au ajuns „ultimii care nu şi-au pri­mit drepturile”, în condiţiile în care în pre­zent aceştia au de recuperat peste un milion de ore suplimentare.
Liderul sindical a mai spus că seria pro­tes­telor va continua la Bucureşti, pe 22 fe­bruarie, cel mai probabil în faţa Ministerului Justiţiei, iar din 26 februarie la alte peniten­ciare din ţară.
La protest au fost prezenţi şi re­prezen­tanţi ai penitenciarelor din Aiud, Arad şi Târgu Jiu.

One thought on “Sindicaliştii de la Penitenciarul Deva au pus-o de un protest. Puşcăria, păzită de… deţinuţi

  • Mars la puscarie puturosilor. Stati de paza si vreti salarii grase. Nesimtitilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura