Simpozionul Internaţional de Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM 2017

23 octombrie 2017 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate

Magdalena Şerban

Săptămâna trecută, INCD INSEMEX Petroşani a organizat cea de-a opta ediţie a Simpozionului Internaţional de Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM, manifestare ştiinţifică ce a avut loc la Hotelul „Intercontinental“ din Bucureşti, cu sprijinul şi colaborarea Universităţii din Petroşani, a Inspecţiei Muncii, sub auspiciile Ministerului Cercetării şi Inovării şi sub înaltul patronaj al Academiei Oamenilor de ştiinţă din România.

Cu adresabilitate internaţională
La deschiderea lucrărilor simpozionului au luat cuvântul ministrul Cercetării şi Inovării, prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, directorul general al Insemex, dr. ing. Artur Găman (foto, în picioare), rectorul Universităţii din Petroşani, prof. dr. ing. Sorin Radu, precum şi Mihail Mândru, şef Direcţie Control, SSM din cadrul Inspecţiei Muncii, vicepreşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă – AOSR – dr. Doru Sabin Delion, directorul general INCD pentru Protecţia Muncii Bucureşti – dr. ing. Doru Costin Darabont şi prof. dr. ing. Gheorghe Manolea, de la Universitatea din Craiova.
În dezbatere au fost 20 de lucrări, simpozionul reunind 100 de specialişti în domeniul SSM din mediul universitar, academic, legislativ, de cercetare şi din domeniul privat din România, Italia, Germania, Turcia şi Polonia. Lucrările ştiinţifice au cuprins teme ca ventilaţia minieră şi industrială, riscul profesional şi riscul tehnologic pentru industria extractivă, dar şi pentru alte industrii cu riscuri explozive sau toxice, închiderea obiectivelor miniere sau protecţia zăcământului de substanţe minerale utile şi protecţia mediului prin soluţii de prevenire şi combatere a poluării, precum şi psihosociologia muncii, dar şi cea organizaţională.

Siguranţă în câmpul muncii
„Evenimentul este organizat din doi în doi ani, vizând promovarea şi prezentarea rezultatelor cercetărilor, cunoaşterea celor mai noi realizări în domeniul tematicii stabilite, menţinerea contactului şi integrarea specialiştilor români în activităţile comunităţii ştiinţifice internaţionale, dar şi creşterea capacităţii de a oferi soluţii originale, identificarea şi prezentarea proiectelor de colaborare internaţională în domeniile abordate. Deoarece accidentele costă, toată lumea are interesul de a menţine lucrătorii în condiţii sigure şi sănătoase, fiind de datoria noastră legală şi morală de a veghea la respectarea sănătăţii şi siguranţei fiecăruia. Astfel, SESAM este o manifestare ştiinţifică devenită tradiţie“, a argumentat dr. ing. George Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani.
De altfel, prin activitatea de cercetare desfăşurată, institutul din Valea Jiului reprezintă un promotor al activităţii de îmbunătăţire a stării de securitate şi sănătate în muncă, atât pentru industria extractivă, cât şi pentru celelalte industrii unde există un pericol potenţial de apariţie a atmosferelor explozive sau toxice. „Sunt convins că întâlnirea autorităţilor statului, universitarilor, cercetătorilor şi specialiştilor în diverse domenii şi subdomenii directe securităţii şi sănătăţii în muncă sau conexe acesteia, întâlnire prilejuită de acest simpozion, va fi un pas înainte în rezolvarea unor probleme cu care se confruntă toţi factorii implicaţi în activitatea de SSM”, a apreciat, în alocuţiunea sa, prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, ministru al Cercetării şi Inovării. Mai trebuie adăugat că prezentarea-cheie din cadrul SESAM, privind Strategia: Viziunea Zero – Cele 7 Reguli de Aur (Vision Zero and the 7 Golden Rules), a fost susţinută de Matthias Stenzel, din partea ISSA Mining Germany.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Machiavelli spune:

    Draga Magda, sezatoarea asta se adreseaza doar PSD.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Administratorul public al judeţului, Dan Stoian, a primit un premiu de excelenţă

Administratorul public al judeţului nostru, Dan Stoian (foto), a primit „Premiul de Excelenţă” pentru susţinerea constantă şi promovarea conceptelor privind...

La Colegiul Agricol din Geoagiu se va lucra ,,nemţeşte”

Activitatea Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu este monitorizată în mod gratuit de trei experţi nemţi, obiectivul vizat de...

Israelienii ar urma să retehnologizeze grupurile de la Mintia

Cea mai mare companie energetică din Israel va retehnologiza CET Mintia, oficialii fiind în discuţii cu Israel Electrica Corporation. Din...

Închide