EvenimentFlash

Simota, condamnat la doi ani de închisoare

Natalia Bumbac 03 Simota

Afaceristul din Valea Jiului, Alin Simota (foto), a aflat ieri sentinţa din dosarul în care a fost judecat pentru conflict de interese, proces aflat pe rolul Judecătoriei Deva. Aşa cum se arată în minuta instanţei, Alin Simota, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea exercitării anumitor drepturi civile.
„Aplică inculpatului pedepsele complementare prin interzicerea dreptului de a fi ales în funcţii elective publice, interzice dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 10 ani”, se arată în minuta instanţei. Magistraţii au mai dispus păstrarea mijloacelor de probă existente la dosar şi l-au obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.000 lei. Sentinţa dată ieri nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Alin Simota se află în arest preventiv la cererea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Alba. Acesta a fost retrimis în spatele gratiilor, după ce procurorii au constatat că ar fi încălcat obligaţiile impuse în cazul arestului la domiciliu, măsură instituită de magistraţi pentru alte două dosare în care este cercetat afaceristul. Primul este dosarul aflat pe rolul Tribunalului Alba, în care este acuzat de evaziune fiscală şi al doilea, cel de la Tribunalul Hunedoara, în care este judecat pentru mai multe infracţiuni, printre care constituire de grup infracţional organizat şi sprijinire a unui asemenea grup. Un alt dosar în care Alin Simota este cercetat pentru evaziune fiscală se află pe rolul Judecătoriei Petroşani şi care se află în judecata de fond.

One thought on “Simota, condamnat la doi ani de închisoare

  • Este trist cand un om primeste o condamnare si daca e vinovat. O lume intreaga stia ca e, in cel mai bun caz, un semiinterlop dar Purcel l-a facut mare om politic, cel putin pentru Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura