Politica si administratie

Simeria, de 70 de ani oraș

Primarul Simeriei, Iulius Bedea (foto), anunță că anul acesta comunitatea pe care-o păstorește sărbătorește 70 de ani de când Simeria are statutul de oraș.

Recunoscut peste hotare
„Îmi doresc ca în acest an să ne bu­curăm că Simeria are ce arăta lumii.
Un oraș mare este acela în care tră­iesc și muncesc oameni admirabili,
nu neapărat acela care are multă populație sau o suprafață extinsă!
Un astfel de om admirabil este George Popa, din Sântandrei – orașul Simeria, pe care am avut prilejul să-l întâlnesc în urmă cu 12 ani la eve­ni­men­tul GALA OAMENILOR DE SUCCES și să îi remarc perseverența, pasiunea, răbdarea și excelența într-un domeniu didactic-sportiv de nișă: navomodelis­mul. Meritele îi sunt recunoscute atât la nivel național, cât și internațional, prin numeroase medalii și titluri, inclusiv acela de campion mondial. Orașul Simeria și satul Sântandrei, prin dom­nul George Popa, au fost arătate, pur­tate și promovate în toată lumea. În discuțiile purtate cu Geo Popa, nu am putut să nu observ, o altă calitate deo­sebită: modestia, care se alătură celor­lalte calități excepționale ale domniei sale. Domnul Geo Popa este pentru si­merieni o sursă de inspirație, un model care poate fi urmat atât de adulți, cât și de copii.
Prin acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Orașului Simeria, în ședința ordinară a Consiliului Local de vineri, generația noastră, dar și cea viitoare, poate înțelege mai bine sensul perse­ve­renței, dăruirii de sine, răbdării și exce­lenței, în orice domeniu ne-am desfășura activitatea”, a spus Iulius Bedea, edilul șef al Simeriei.

Cine sunt Cetățenii de onoare
„Începând cu anul 1952, în care s-a născut orașul SImeria (persoană juri­dică cu Statut propriu de funcționare) și până în prezent, sunt recunoscuți oficial prin Hotărârea Consiliului Local următorii 10 Cetățeni de Onoare ai Orașului nostru”, a mai spus primarul Simeriei.
Compozitorului Sigismund Toduta, recunoscut prin HCL 53/21.12.1999, p. m./Mercea Iosif, recunoscut prin
HCL 54/21.12.1999/Neagoe Valer, recunoscut prin HCL 1/27.01.2000/
Fuica Mihai, recunoscut prin HCL
55/16.11.2000/Donatus Clements Bernard, recunoscut prin HCL 40/24.08.2001/ Kees Veldkamp, recunoscut prin HCL 41/24.08.2001/ Doctorului Stoica Cornel, recu­noscut prin HCL 105/26.10.2004, p.m./Prof. Iulian Vasile, recunoscut prin HCL 114/12.08.2005/Preo­tului paroh Adam Lula, re­cu­nos­cut prin HCL 147/22.11.2005, p.m./Purdea Teodor, recunoscut prin HCL 30/29.04.2010.

Următoarele persoane sunt recu­nos­cute cetățeni de onoa­re prin dispoziția primarul orașului:
DISP 394/04.08.2014, Hurubă Dumitru.
DISP 395/11.08.2014, Gulacsi Ecaterina.
DISP 396/11.08.2014, Timar Romulus.
DISP 605/18.12.2018, Blaga Eugen
DISP 258/16.05.2016, p.m. Jura Petru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura