Siderurgiştii vor să-şi păstreze locurile de muncă

Sorina Popa

Deşi termenul limită până când siderurgiştii de la Hunedoara aveau ocazia să se înscrie pe listele de disponibilizare a fost depăşit, acţiunea continuă la ArcelorMittal Hunedoara.

Sume mai mici decât în 2009
Adică, înscrierea pe listele respective a fost prelungită cu o lună de zile, în condiţiile în care, până la termenul stabilit iniţial, doar 60 de salariaţi ai combinatului au decis că vor să plece cu plăţi compensatorii.
Administraţia combinatului doreşte ca aproximativ 200 de persoane să fie disponibilizate cât mai repede, prin plecări voluntare. Disponibilizaţii vor încasa între cinci şi 18 salarii compensatorii, plus o sumă fixă, cuprinsă între 15.000 lei şi 19.000 de lei, în funcţie de vechimea acumulată. Poate motivul pentru care siderurgiştii nu s-au înghesuit să plece este şi faptul că sumele sunt mai mici decât în 2009, când din nou, au plecat câteva sute de angajaţi, atunci, oamenii beneficiind de 24 de salarii compensatorii.
Aşadar, salariaţii de la ArcelorMittal Hunedoara mai beneficiază de o lună pentru a se decide ce vor face de acum încolo, mai ales că există zvonuri că societatea va fi închisă într-un an de zile.

Creştere salarială cu 3 la sută
Liderul Sindicatului „Siderurgistul”, Petru Vaidoş (medalion), a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că de la 1 octombrie, se va intra în cea de-a doua etapă de creştere a salariilor aici. „Este vorba de o mărire cu 3 la sută a salariilor, de la 1 octombrie. Am mai beneficiat de o creştere salarială începând cu 1 aprilie, aplicată retroactiv, tot cu 3 la sută”, a declarat liderul sindical.
În prezent, la ArcelorMittal Hunedoara, mai lucrează aproximativ 800 de angajaţi.

One thought on “Siderurgiştii vor să-şi păstreze locurile de muncă

  • 24 septembrie 2012 la 17:00
    Permalink

    hotiii drqului!!!!!!!! da cati oameni mai da afara nenorocitiii,.. nu le mai ramane niciun schimb intreg!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare