Actualitate

Şi-a îndesat în plasă zeci de lalele

În plin centrul municipiului Petroşani, ziua în amiaza mare, o localnică în vârstă de 59 de ani a smuls aproape 50 de lalele din rondurile de flori şi le-a îndesat într-o plasă. Femeia respectivă a mai fost prinsă şi în trecut la furat de flori de pe domeniul public.
„Aproape 50 de lalele a smuls din Parcul Carol Schreter din Petroşani o femeie, până în momentul în care a fost surprinsă de po­liţiştii locali, care au şi sancţionat-o con­travenţional. Reprobabila faptă s-a petrecut luni, ziua în amiaza mare, şi a fost sesizată şi de alţi localnici, care s-au revoltat. În momentul în care a fost surprinsă de o patrulă a Poliţiei Locale Petroşani, femeia, în vârstă de 59 de ani, din Petroşani, avea asupra sa nu mai puţin de 47 de fire de lalele. Pentru că a smuls florile de pe do­meniul public, femeia a fost sancţionată contravenţional de Poliţia Locală cu suma de 300 de lei, conform HCL 165/ 2019”, a informat Biroul de presă al municipalităţii. Persoana în cauză a mai fost amendată de poliţiştii locali cu 500 de lei, din cauză că nu purta masca de protecţie, aşa cum pre­văd normele legale în vigoare.Mii de lalele sunt plantate primăvara de către angajaţii Primăriei Petroşani, florile provenind din serele proprii. Circa un sfert dintre ele sunt furate după cum constată angajatele care scot bulbii toamna şi-i pun la păstrare pen­tru replantarea din anul următor. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura