Şi a fost 1 Decembrie…

Românii nu au făcut Unirea din 1918 când au vrut, ci când au putut – respectiv la 1 Decembrie. Pe de o parte, îmi pare rău – cu totul altfel ar fi să avem şi noi Ziua Naţională vara, ca americanii sau francezii. Parcă îţi vine să te gândeşti, la iarbă verde, că e ziua ţării tale. În plus, vara criza se simte mai puţin, gazul şi gigacaloria vor veni, ehei, abia la iarnă… Poţi să treci cu vederea până şi faptul că onorul l-a primit Emil Boc, deşi protocolul are nişte reguli. Cum ce reguli? Cele stabilite de Traian Băsescu, mai este alt emiţător de reguli?
Aşa, Ziua Naţională a României a fost într-o miercuri pe la 11.00, cu o vreme, meteorologic vorbind, infectă. Un Boc plouat şi încruntat, cum se cade să fie oamenii de ziua ţării lor, că doar nu avem nici un motiv de bucurie, a primit onorul, s-a întors între oficialii pe care i-a salutat fără cordialitate, apoi a urmat o paradă militară cu ceva fast, dar fără entuziasm, fără avioane că n-au putut decola, fără obişnuita rumoare diplomatică, simbol al unei poziţionări serioase pe un eşichier politic continental, apoi, lumea s-a împrăştiat repede. Mai câştigaţi au fost cei care au stat la televizor, la adăpost de ploaie şi frig. Sau poate că nu la adăpost, poate cu gândul la cum vor plăti facturile la gaz, poate cu gândul la anunţul concedierii care va veni, la Moş Nicolae, care nu va lăsa nimic în ghetuţe şi la Moş Crăciun, care presupune noi cheltuieli, măcar aşa, de dragul tradiţiei.
Patetic, nu? Poate, dar fără îndoială, real. Nu prea avem motive de bucurie. Nu cred să fie ţară UE în care mass-media să se întreacă în sondaje despre câţi vor să plece din ţara respectivă. La noi, Radio România Actualităţi, între două melodii, întreba oamenii care ar fi cele trei lucruri pe care le-ar lua cu ei dacă ar părăsi România. Antena 3 sau Realitatea TV prezentau sondaje din care vedeam nivelul patriotismului românesc, apetenţa pentru a pleca din România, încrederea în conducători etc.
Toată ziua a fost urmată de astfel de discuţii şi din păcate, nu de celebrarea bucuriei de a face parte dintr-un popor de învingători. Mândria de a fi român a devenit o noţiune din ce în ce mai golită de sens. Ba mai mult – apar, în fază incipientă, curente de revitalizare a mândriei naţionale, similare cu cele din perioada interbelică, mizând pe formule cioraniene, renegate de mult, chiar de către autorul lor. Dar, deja intrăm pe un teren minat, prietenii ştiu de ce…