ActualitateFlash

Sfârşit tragic pentru doi hunedoreni care încercau să fure cabluri din cupru

Natalia Bumbac

Doi hunedoreni care ar fi încercat să fure cabluri electrice din cupru au sfârşit tragic. Ambii au murit carbonizaţi în fabrica Talc Dolomita din Zlaşti, localitate aparţinătoare de municipiul Hunedoara, în care intraseră ilegal. Trupurile lor au fost găsite în data de 4 iulie, de paznicii unităţii, care au anunţat autorităţile.

”În incinta fabricii au fost găsite cadavrele a două persoane de sex masculin în vârstă de 22 şi 30 de ani. Cei doi sunt din municipiul Hunedoara. Există varianta că au intrat să fure cabluri de cupru şi un transformator, unitatea industrială fiind în conservare. Trupurile celor doi au fost preluate de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de furt şi ucidere din culpă”, a informat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Potrivit medicului Dan Mărculescu, şeful SJML Hunedoara, în urma necropsierii cadavrelor s-a stabilit că ambii bărbaţi au decedat electrocutaţi, existând mărci de intrare şi ieşire a curentului electric, pe mâinile şi picioarele victimelor.
Zaiti Raul şi Rentea Cornel, zis ”Mighi” (foto) sunt cei doi hunedoreni morţi în fabrică. Unul dintre ei avea o condamnare la închisoare cu suspendare pentru furturi de cabluri din cupru de la reţelele de telefonie fixă. Pe pagina de Facebook a lui ”Mighi” au curs mesajele de condoleanţe, prietenii lui fiind şocaţi de vestea că bărbatul nu mai este printre ei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura