Actualitate

Servicii medicale de top şi dotări din bani europeni la spitalul din Hunedoara

Magdalena Şerban

„Modernizarea serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante şi rea­bi­litarea spaţiilor aferente ambu­la­to­riului in­te­grat Dr. Alexandru Simionescu – Hunedoara” constituie un proiect european câştigat de municipalitatea hunedoreană pentru in­sti­tuţia sanitară a cărei adre­sa­bilitate a cres­cut foarte mult în ultimii ani, tocmai prin prisma investiţiilor realizate aici, ce au dus la sporirea calităţii actului sanitar.


„Achiziţia de lucrări este în curs de fina­lizare, estimându-se ca în această lună să se semneze contractul de execuţie. Prin acest demers ce se va materializa graţie fon­durilor europene accesate, urmărim lărgirea gamei serviciilor medicale oferite şi ridicarea nivelului calitativ al acestora prin modernizarea şi dotarea ambulatoriului, ceea ce va genera o scădere a numărului de pacienţi redirecţionaţi, prin dotarea cu aparatură medicală nouă inexistentă în prezent în sistemul medical bugetar din judeţ şi totodată o diminuare a timpului necesar pentru diagnosticare şi tratament. O facem pentru hunedoreni şi implicit pen­tru cei care provin din alte zone, dar aleg să se trateze la noi. Fără un sistem sanitar bine pus la punct, orice comunitate devine deficitară din punct de vedere al calităţii vieţii. Ne dorim dezvoltare, nu stagnare ori regres, aşa că efortul trebuie să fie unul permanent”, a afirmat Dan Bobouţanu, pri­marul municipiului Hunedoara.
De precizat că valoarea totală a investiţiei este de 11.300.317,10 lei, iar termenul de implementare este martie 2022.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura