Actualitate

Sentință schimbată în dosarul hațeganului care și-a hăcuit cu cuțitul o vecină

Condamnatul, în vârstă de 56 de ani, din Hațeg, s-a enervat pe o ve­cină a sa, a intrat peste ea în casă, a bă­tut-o cu pumnii și apoi a înjunghiat-o. Cu ultimele puteri, femeia a reușit să fugă în stradă și să strige după ajutor. Echipajul de prim ajutor ajuns la fața locului a constatat că femeia a pier­dut foarte mult sânge și este la un pas de moarte, așa că a fost dusă ime­diat în sala de operație.

Există posibilitatea de reintegrare în societate
Judecătoria Hațeg l-a condamnat pe scelerat la o sentință de doar 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare. Ins­tanța a considerat că pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea in­fracţiunii de violare de domiciliu este suficientă, așa că după contopire a rezultat sentința de 1 an și 7 luni în­chi­soare. La alegerea pedepsei, instanța a apreciat că pedeapsa închisorii este suficientă pentru a atrage inculpatului atenția asupra consecințelor penale ale faptelor sale, raportat situația in­cul­patului, vârsta acestuia de 56 de ani şi faptul că nu are antecedente pe­nale, fiind la primul conflict cu legea pe­nală, iar față de împrejurările de co­mitere a infracțiunilor și urmările cau­zate, există posibilități sporite de re­in­te­grare socială în lipsa unei con­dam­nări la o pedeapsă privativă de li­ber­tate. Victima a făcut apel la sentință, iar Curtea de Apel Alba Iulia i-a admis ac­țiunea. A cerut ca încadrarea juri­di­că a faptelor să fie schimbată în ten­ta­tivă de omor, dar încercarea a fost sor­tită eșecului. De altfel, nici completul de la Alba Iulia n-a modificat pedeapsa penală, dar a schimbat cuantumul daunelor pe care agresorul trebuie să le achite victimei. Curtea de Apel Alba Iulia a majorat cuantumul daunelor mo­rale de la 10.000 de lei la 20.000 de lei, iar sentința este definitivă. (M.Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura