Actualitate

Sentinţă definitivă pentru afaceristul cu mită la ITM

Oana Mihnea

Mircea Cioca, hunedoreanul care a fost prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un inspector ITM, a primit ieri sentinţa definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia.

La sfârşitul lunii august, judecătorii de la Tribunalul Hunedoara  l-au condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi doi ani de interzicerea anumitor drepturi civile. Ieri, s-a judecat apelul la sentinţa dată, iar Mircea Cioca mai are o obligativitate. Şi anume, pe durata termenului de supraveghere, acesta trebuie „să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate“, se precizează pe portalul instanţei.
Reamintim că Mircea Cioca a ajuns în atenţia anchetatorilor după ce la firma sa, General Contrust 3M SRL Mintia, cu punct de lucru în Haţeg, inspectorii ITM au depistat un angajat fără forme legale. Ca să scape de sancţiune, afaceristul a încercat să cumpere bunăvoinţa inspectorului, promiţându-i 300 de euro. Apoi, a fost prins în flagrant tocmai când îi dădea acestuia 1.200 lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura