ActualitateFlash

Sentinţă definitivă în dosarul fraudei de la Consiliul Judeţean Hunedoara

02-monica-georgescuNatalia Bumbac

Curtea de Apel Alba Iulia a dat ieri sentinţa definitivă în dosarul în care Monica Georgescu (foto), fostul director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Hunedoara, Daniel Dan, secretarul general suspendat al judeţului şi doi foşti angajaţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Daniela Gîrjob şi Mihaela Ştefan, au fost judecaţi pentru fapte de corupţie. Asta, după ce sentinţa primei instanţe, Tribunalul Hunedoara, a fost atacată cu apel de către cei patru inculpaţi. Foştii angajaţi ai CJ Hunedoara sunt acuzaţi în acest dosar că au fraudat examenul pe care Monica Georgescu (foto) l-a susţinut pentru a ajunge pe funcţia de director general al DGASPC Hunedoara.

Rămân cu condamnările de la tribunal
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, instanţa a respins apelurile declarate de către cei patru inculpaţi împotriva sentinţei date de Tribunalul Hunedoara, decizia fiind una definitivă. Prin urmare, Monica Georgescu şi Daniel Dan rămân cu condamnarea dată de prima instanţă, de trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare tot de trei ani. Şi în cazul Danielei Gîrjob şi Mihaelei Ştefan se menţin pedepsele de doi ani şi 10 luni, respectiv doi ani şi opt luni închisoare cu supendare, cu termene de încercare pe aceeaşi perioadă. Infracţiunile pentru care au fost judecaţi cei patru sunt de abuz şi complicitate la abuz în serviciu, dosarul fiind instrumentat de procurorii DNA.

Nu mai pot fi funcţionari publici
Din momentul în care a fost declanşată ancheta în acest dosar, cei patru au fost puşi sub control judiciar, ulterior fiind suspendaţi din funcţiile pe care le deţineau în instituţiile publice. Având condamnări definitive, Georgescu, Dan, Gîrjob şi Ştefan nu mai pot ocupa posturi de funcţionari publici, doi dintre ei fiind în continuare suspendaţi de pe posturile de la CJ Hunedoara, ceilalţi doi părăsind, între timp, instituţia. Preşedintele CJ Hunedoara, Adrian David, a declarat că odată cu pronunţarea sentinţei definitive, calitatea celor doi funcţionari publici suspendaţi încetează, posturile urmând să fie scoase la concurs.
Reamintim că Daniel Dan, Mihaela Ştefan şi Daniela Gîrjob au fost membri în comisia de examinare a concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici de ocupare a funcţiei de director general al DGASPC Hunedoara din iunie 2014. La concurs s-a înscris Monica Georgescu, ea fiind singura candidată. Potrivit procurorilor, membrii comisiei trebuiau să propună trei variante de subiecte, una dintre ele urmând să fie dată la proba scrisă susţinută de Georgescu. Doar că aceştia i-ar fi spus candidatei să-şi întocmească singură subiectele şi baremele de corectare, pe care, mai apoi, le-au propus pentru testul scris, la întrunirea comisiei de examinare. Situaţia a intrat în vizorul procurorilor DNA, care au anchetat fraudarea examenului, având mai multe probe la îndemână, inclusiv interceptările convorbirilor telefonice.

One thought on “Sentinţă definitivă în dosarul fraudei de la Consiliul Judeţean Hunedoara

  • Asa se rezolvau si se rezolva in continuare toate posturile din institutiile subordonate CJ HD!
    Oamenii pusi de MOLOT in posturi de conducere, continua sa starnga birul pt. tatucul lor MOLOT, tranzactionand posturi ca la piata. Care da mai mult!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura