Politica si administratie

Senatul a adoptat legea privind Ziua Tratatului de la Trianon. Viorel Sălan: „Klaus Iohannis a fost cel mai înverşunat contestatar al legii”

Poliana Mardari

Senatul a respins, miercuri, cererea pre­şe­dintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Legii privind declararea datei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon şi a adoptat forma trimisă la promulgare. Am cerut o opinie în legătură cu aceasta lui Viorel Salan, senator PSD de Hunedoara.

– În primul rând, aş dori să vă întreb de ce a fost nevoie de o astfel de lege?
– Acesta propunere legislativă este o iniţiativă a parlamentarilor PSD şi motivul principal al re­dactării ei a fost dorinţa de a marca o zi foarte importantă în istoria României: ziua recu­noaş­terii internaţionale a unirii Transilvaniei cu Ro­mânia. Această lege nu este îndreptată împo­triva nimănui şi nu are nimic de-a face cu apar­te­nenţa politică a unuia sau altuia.
În Primul Război Mondial au murit pe câmpul de bătălie, potrivit statisticilor, 850.000 de sol­daţi, ofiţeri, subofiţeri români. În primul rând, jert­fa acestor extraordinari eroi ai naţiunii ro­mâne a fost temelia actului de la 1 Decembrie 1918 şi această jertfă trebuie onorată de toată lumea.

– Discuţiile în jurul acestei legi au fost nenumărate.
– Este foarte adevărat. Poziţia reprezentanţilor UDMR de a se opune unor astfel de iniţiative era previzibilă deşi, după părerea mea, nejus­ti­fi­cată dacă ţinem cont că minorităţile din Româ­nia au drepturi garantate prin lege, chiar mai presus de standardele europene stabilite prin Con­venţia Cadru privind protecţia minorităţilor naţionale şi incomparabil mai solide decât ceea ce fac alte state europene pentru minorităţile lor.
Dar ceea ce mi se pare foarte grav este faptul că parlamentarii USR şi PNL au considerat opor­tun să voteze alături de UDMR împotriva acestei legi. Explicaţiile pe care le-au oferit deja nu mai au nici o valoare.

– Au existat şi o multitudine de contestări din afara Parlamentului.
– Din păcate pentru România, cel mai înver­şu­nat contestatar al acestei legi a fost chiar pre­şe­dintele Klaus Iohannis. Preşedintele României a fost cel care a contestat această lege la Curtea Constituţională a României şi, în ciuda răs­pun­sului Curţii, a trimis legea înapoi în Parlament pentru reexaminare.
Cel care pretinde că este preşedintele tuturor românilor a demonstrat încă o dată că este cel mai lipsit de respect pentru identitatea naţio­nală românească dintre toţi şefii de stat ai României de după 1990. El de fapt nu este pre­şedintele României aşa cum se pretinde şi a do­vedit încă o dată lipsă de respect pentru sacri­ficiul Armatei Române în Primul Război Mon­dial, pentru jertfa românilor de pe o parte şi de alta a lanţului munţilor Carpaţi, care au luptat pen­tru realizarea Marii Uniri, pentru reunifi­ca­rea naţiunii române.
Este foarte trist că România, noi, românii, sun­tem conduşi de un astfel de preşedinte.

– După votul din această săptămână, ce se mai poate întâmpla cu această lege?
– Din acest moment, preşedintele României nu mai are altă soluţie decât să pomulge legea aşa cum a fost aceasta adoptată, după reexa­mi­nare, de către Parlamentul României.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura