Politica si administratie

Senatorul Vochiţoiu vrea mii de locuri de muncã în judeţ

05 vochitoiu haralambie ppdd (2)  Sorina Popa

Senatorul Haralambie Vochiţoiu (foto) a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că judeţul nostru are nevoie urgentă de câteva mii de locuri de muncă.
Liderul PP-DD din judeţ susţine că organizaţia pe care o conduce numără 10.000 de membri.

„Nu vrem să sancţionăm pe nimeni”
„Vom face o analiză a activităţii prestate până în prezent. Nu înregistrăm cazuri de plecări din partid, doar două-trei persoane care au cerut să părăsească formaţiunea noastră. Avem nevoie de o reorganizare. În prezent, sunt 64 de filiale PP-DD în judeţ. Nu vrem să sancţionăm pe nimeni, ci să ne mobilizăm oamenii”, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu. Acesta a mai afirmat că a depus un proiect la Parlament, în vederea ocupării forţei de muncă prin efectuarea lucrărilor comunitare de către primării. „Prin ocuparea forţei de muncă cu subvenţii de la stat, prin AJOFM, s-ar muta accentul de pe măsurile pasive, pe cele active, de combatare a şomajului. S-ar înfiinţa în judeţ peste 3.000 de locuri de muncă, într-un timp relativ scurt”, susţine senatorul PP-DD.
Până în anul 2010, primăriile puteau înfiinţa locuri de muncă pe termen determinat, acestea fiind subvenţionate în proporţie de 75 la sută de la bugetul asigurărilor sociale. Pe aceste posturi se angajau şomeri. Vochiţoiu vrea acum, ca din nou, acest lucru să fie posibil. Senatorul PP-DD susţine că prin proiectul depus de el la Parlament, pot fi create mii de locuri de muncă în judeţ.

4 comentarii la „Senatorul Vochiţoiu vrea mii de locuri de muncã în judeţ

  • Bai coclitule,
    pentru cine vrei sa faci tu locurile alea de munca? Cumva pentru cei 10 mii de membri de partid cu care te lauzi? Asculta accident genetic, ai intrat in parlament ( cu p mic) printr-un accident istoric, dar cu ocazia asta ai facut cateva lucruri bune: ai demonstrat ca numarul de idioti din Valea Jiului este fix de 12 630 de persoane; ai ocazia sa te dai in spectacol cum numai tu stii: racnete, zbierate, cereri imposibile. In fine, esti un bou sadea care o s-o incurce mai devreme sau mai tarziu.

  • dar nu te supara asa de tare dar ceilanti politicieni nici macar nu a ridicat aceasta problema,despre tine NEANTUL OK

  • Eu zic sa gasiti alte solutii.Acestea au fost gasite de altii iar dumnevoastra le-ati aplicat cand a-ti lucrat la AJOFM. Nu e cazul sa se subventioneze locuri de munca de dragul de a ne face ca lucram si de a ne realiza obligatiile de incadrare a somerilor asa cum s-au angajat cei care au accesat fonduri europene. Si dupa cum stiu cunoscatorii este si o sursa de coruptie.

  • vrea mii de locuri de munca… la firmele lui.. sa lucrez\e oamenii fara contarct de munca..sa ii dea afara cand vrea fara sa ii plateasca… senatorul hotilor

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura