Politica si administratie

Senatorul Carmen Hărău: Dăm jos guvernul şi declanşăm alegeri generale anticipate

Sorina Popa

Senatorul PNL Carmen Hărău (foto) a declarat, ieri, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că nu s-a renunţat de tot la ideea ca parlamentarii liberali şi nu numai să-şi dea demisiile în bloc din Parlament.
„Personal, fac parte din grupul liberal care susţine demisia în bloc a parlamentarilor PNL împreună cu supleanţii de pe liste, alături de cei de la USR, UDMR şi PMP. Dificultatea constă în aceea că adoptarea unei astfel de decizii generează, conform legii în vigoare, alegeri anticipate strict pentru locurile vacante. Cu toate acestea, acţiunea de confiscare a statului de drept efectuată la vreme de noapte de către PSD nu prevesteşte nimic bun. Rămân la părerea că merită o acţiune în sens invers pe măsură, din partea PNL, fără calcule politicianiste”, a declarat senatorul Carmen Hărău.
Aceasta susţine că, în urma discuţiilor de aseară, conducerea partidului a decis să se încerce toate metodele de luptă parlamentară pentru a se forţa alegeri anticipate generale. „Dacă dăm jos guvernul, atunci se declanşează alegeri generale anticipate. Avem şi susţinerea unor parlamentari din PSD, cei care nu sunt corupţi, de aceea sperăm să avem succes”, a adăugat Carmen Hărău. Deputatul PNL Lucian Heiuş a afirmat că, dacă hotărârea partidului este să se demisioneze în bloc, atunci va urma această cale. Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR va fi dezbătută luni în Parlament.

7 comentarii la „Senatorul Carmen Hărău: Dăm jos guvernul şi declanşăm alegeri generale anticipate

  • Mai fomfi,cine dracu te crezi sa dai guvernul jos,tu care ai ajuns prin redistribuire in parlament ?

  • Femeie, dovedesti ca esti din alt film! Cum dracu crezi ca daca suntem anti-psd votam cu voi? Nici unul se pare ca nu intelege ce se intampla! La groapa de gunoi a istoriei o sa ajungeti toti politrucii astia imbuibati.

  • Dai tu jos…..vai de creierul tau. Pai din cauza celor .ca tine au ajuns la guvernare. Nu ai inteles nimic.Oameni sunt satui de toti politicienii. Dar ia sa vezi tu Mare eroina.

  • Duamna vrea sa verifice daca poate mai putin de 3800 de voturi la Hunedoara. Cu siguranta ca va lua mai putin de 2000. Asa ca stai linistita acolo unde te-au trimis ”resturile” .

  • Aș vrea să o văd și pe asta cu demisia în bloc din parlament!Mai tare ar fi să văd că nu vă veți prezenta nici în cazul unor eventuale alegeri anticipate strict pentru locurile vacante,asta ca un însemn al înaltei dovezi de moralitate politică caracteristică găști politici. BUZUNARUL și BURTA sunt criteriile care vau făcut(toată cloaca politică)să intrați în politică și vă țin legați de scaunul parlamentar și funcții politice. Interesele voastre sunt mai presus decât interesele țării .CARAGIALE și EMINESCU(jurnalistul)sunt mai actuali ca niciodată!

  • Jos PENALIIIIIIIIIIIII !!!!
    Jos MINCINOSIIIIIIIIII !!!!

    Oare PSD ul nu mai are oameni verticali ???
    Oare nu avem nevoie de o stanga sanatoasa (curata) ???

    Fiecare partid (si dreapta) sa-si elimine HOTII

    Legea lustratiei pentru penali.

    Cand vrei sa dai exemplu aspresti pedepsele nu eliberezi hotii.

  • Nu ați înțeles , până în 200 de mii de lei este caz civil ,ce este peste va deveni caz penal .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura