Comunitate

Seminar despre reducerea riscului de colaps progresiv, găzduit de INCD INSEMEX Petroșani

Magdalena Șerban

Astăzi, Institutul Naţional de Cer­ce­tare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani va fi gazda unui seminar organizat de Universitatea Politehnica Timisoara, în cadrul unui pro­iect european de diseminare (Fail­nomore). Participarea este gratuită, iar evenimentul poate fi urmărit și online, prin intermediul platformei ZOOM.

Pro siguranță
Potrivit organizatorilor, seminarul prezintă suportul tehnic și recoman­dările practice elaborate în cadrul unui proiect european de diseminare (Fail­nomore), împreună cu un manual de pro­iectare (prima tentativă de normare a proiectării pentru robustețe) și mai multe exemple de calcul. În fapt, aco­peră proiectarea clădirilor pentru acțiuni accidentale identificate și neidentificate, iar exemplele de calcul includ structuri în cadre din oțel și compuse oțel-beton am­plasate în zone seismice și neseis­mice. Proiectul Failnomore, Reducerea riscului de colaps progresiv la structuri în cadre din oțel și compuse oțel-beton în cazul producerii unor acțiuni acci­den­tale, este implementat de un consorțiu internațional de 16 parteneri și finanțat printr-un program RFCS (UE). Robus­te­țea structurală este o caracteristică esen­țială în materie de siguranță la proiectarea clădirilor pentru evenimente excepționale. În ultimii ani s-au des­fă­șurat cercetări ample pentru creșterea robusteții și reducerea riscului de colaps progresiv. Acest lucru a permis dez­vol­tarea unor metode de proiectare de diferite niveluri de complexitate, dintre care unele vor fi incluse în versiunile revizuite ale normelor de proiectare EUROCODE. Participarea Universității Politehnice Timișoara în cadrul pro­iec­tu­lui Failnomore constă și în valorizarea rezultatelor obținute în colaborare cu INSEMEX Petroșani, prin proiectele finanțate UEFISCDI: SAFE-WALL 2020-2022, FRAMEBLAST 2017-2018, CODEC 2012-2016. „Susținem și sun­tem activi în tot ceea ce implică progres, cercetare și siguranță. Cât privește găz­duirea și participarea la seminarii cu rol important asupra societății, cum e cel de azi, salutăm parteneriatul cu Universi­ta­tea Politehnică din Timișoara și le dorim tuturor celor implicați în acest demers mult succes pe mai departe”, a declarat dr. ing. George Artur Găman (foto), direc­torul general al Insemex Petroşani şi preşedintele Asociaţiei Salvatorilor Mi­nieri şi de Suprafaţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura