Politica si administratie

Şeful Poliţiei Locale Deva, în preaviz

Aşa cum s-a anunţat deja, mai mulţi poliţişti locali de la Deva îşi vor pierde locurile de muncă, după ce noua organigramă a redus numărul posturilor cu câteva zeci.
Oricum, Serviciul de Poliţie locală a fost supradimensionat la Deva, iar acum s-a făcut doar puţină curăţenie pe acolo. De asemenea, Corpul de Control al primarului Devei verifică în aceste zile activitatea acestui serviciu. În fine, ceea ce se mai ştie este că actualul director, Alin Rădoane (foto), nu va mai conduce Poliţia Locală Deva, el acceptând un post inferior în cadrul primăriei.
„În luna martie vom semna noile protocoale de colaborare între Poliţia Locală, Poliţia Naţională şi Jandarmerie. Poliţia locală nu va mai fi Serviciul cu personalitate juridică, ci un serviciu în aparatul de specialitate al primarului, după aprobarea noii organigrame. Deci, voi răspunde direct de Poliţia Locală. Vom avea patrule mixte, echipaje mixte, poliţişti locali, poliţişti naţionali şi pe partea de Circulaţie şi de Ordine publică. Jandarmeria va fi parte în acest protocol şi pentru ordine publică şi mai ales pentru restabilirea ordinii publice. Poliţiştii locali vor patrula nu numai în maşini, ci şi pe jos. Veţi vedea o diferenţă mare în activitatea poliţiştilor locali faţă de ce a fost până acum.
Preavizul actualului şef al Poliţiei Locale Deva expiră la finalul acestei luni. De a doua zi va fi numit un nou şef”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului reşedinţă de judeţ. (S. Popa)

One thought on “Şeful Poliţiei Locale Deva, în preaviz

  • La initiativa d-lui primar din echipa de oameni de calitate raman cei care sunt anchetati in dosare penale in calitate de inculpati.
    Poate ne lamureste primarul si cum au disparut iepurasii din parcul Bejan (ca dansul stie).
    Oare cum au disparut ? oare aia sunt pe lista de eject ? NUUUUU !!!
    Felicitari Oancea :)))))

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura