Şeful administraţiei judeţene s-a pus cu auditul pe spitalul din Deva

6 august 2017 | 3 Comentarii | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Consiliul Judeţean pare o moaşă comunală, ajutând instituţiile din subordine să-şi achite restanţele. Asta, după ce acestea au avut manageri care se pare au dus lucrurile înspre faliment, în loc să-şi facă treaba pentru salariile consistente pe care le-au încasat.

Verificări din 2009 încoace
În aceste condiţii, şefii de la judeţ şi aleşii judeţeni nu au avut încotro şi au votat acordarea unei sume de bani pentru plata datoriilor către Spitalul Judeţean din Deva. În total, este vorba de 800.000 de lei. În plus, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora (foto), a declarat că s-a pornit un control la spitalul din Deva, pentru verificarea, din 2009 încoace, a activităţii de aici. „Corpul de control a început un audit la Spitalul Judeţean. Analiza documentelor se face de când spitalul a fost preluat de Consiliul Judeţean, din anul 2009“, a spus Mircea Bobora.
Cât de bine a fost manageriată unitatea medicală se vede din restanţele înregistrate, la diverşi furnizori, dar şi la utilităţi. Se pare că spitalul a fost o vacă de muls pentru unii. Nu ştim de ce conducerea CJ Hunedoara nu a demarat mai devreme această verificare, fiind ştiută situaţia financiară proastă de la Spitalul Judeţean. Mai mult, în urmă cu câteva luni, procurorii DNA au trecut pe acolo, ridicând mai multe documente, existând suspiciuni că la spital s-au făcut angajări pe pile. De la achiziţii până la angajări, se pare că totul a fost cam putred acolo.

Vrea plata facturilor restante în ordine
Preşedintele CJ Hunedoara a aflat acum, sau dacă a aflat mai devreme nu ştim de ce nu a spus public acest lucru, că la spitalul devean se ţine evidenţa cheltuielilor… pe fişe de magazie. Asta, e clar de ce. Ca să se afle mai greu ce matrapazlâcuri se fac, nu că nu s-a auzit la spitalul judeţean de programe electronice. „A ţine evidenţa cheltuielilor pe fişe de magazie mi se pare o jignire la perioada în care trăim, la secolul 21. Dar lucrurile le vom rezolva. Există programe de cuantificare a acestor cheltuieli”, a declarat, vineri, la şedinţa CJ Hunedoara, Mircea Bobora. Şeful CJ Hunedoara vrea că facturile restante ale Spitalului Judeţean să fie achitate în ordine, nu cum vor unii.

Loading...

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. viorica spune:

    Ce a rezolvat d l Bpbora cu auditul pe personal,asta rezolva si acum,adica NIMIC! Vorbe,vorbe! Cum se face ca tace in legatura directoarea de ingrijiri care a ocupat postul fara sa indeplineasca conditiile de studii? Noul manager cunoaste oare aceasta situatie si cum se face ca o tolereaza? Stie oare ca salariile depasesc cu mult limita data prin lege? cheltuiala nu inseamna numai cea materiala .

  2. Anonimus spune:

    Se intreaba unii: Mai exista viata in spital dupa Demeter?

  3. victor spune:

    Cine le-a dat mana libera sa distruga spitalul prin felul in care au inteles sa numeasca personaje de tipul celor care se fac ca “lucreaza” in interesul spitalului si al cetatenilor, sa plateasca cu capul!
    Este inadmisibil sa pretinzi ca vrei sa faci lumina in activitatea spitalului cand dai frau liber unor scelerati sa-si puna in practica idei care provin dintr-o minte bolnava sau sa arunci cu praf in ochii oamenilor sustinand ca examenul de manager a fost unul corect si persoana aleasa este potrivita pentru postul respectiv.
    Daca o sa continue lucrurile in modul asta se va ajunge la realitati imposibil de imaginat si sa vedem atunci cine raspunde, pentru ca asa nu se mai poate!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Replică la replică: Unde dai şi cine ţipă!

Domnii de la ALDE Hunedoara au sărit repede să ne tragă de urechi în urma articolului nostru, prin care am...

ALDE – Filiala Teritorială Hunedoara: Drept la replică

Cu referire la articolul publicat în ziarul Mesagerul Hunedorean din data de 03.08.2017 cu titlul „Florin Cheţe lucrează cu sârg...

Minor accidentat de o ambulanţă SMURD

Un copil s-a angajat în traversarea străzii în fugă şi a fost acroşat de o autospecială SMURD aflată în misiune....

Închide