FlashPolitica si administratie

Şeful administraţiei judeţene a pus tunurile pe funcţionarii Departamentului Achiziţii al spitalului judeţean. Laurenţiu Nistor: Clica din acest spital se va sparge!

05-laurentiu-nistorSorina Popa

După ani de zile, de când se ştie că la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva se petrec lucruri care nu sunt în regulă, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto), pune piciorul în prag. Salariaţi care îşi urmăresc doar propriile interese şi alte acoliţilor, piedici la proiecte, cam asta este situaţia la Departamentul de Achiziţii al spitalului devean, susţine Laurenţiu Nistor.
Şeful administraţiei judeţene a susţinut, vineri, o conferinţă de presă, la care a invitat şi consiliul de administraţie al unităţii medicale, administratorul, întreg Departamentul de Achiziţii, constructorul care a realizat aripa nouă a spitalului, arhitect şi diriginte de şantier. Şefa de la Achiziţii, Liliana Negrea, a reuşit să ajungă la întâlnire cu o întârziere de peste o jumătate de oră.
Preşedintele Consiliului Judeţean a dat în vileag totul, precizând că salariaţii de la Achiziţii au pus piedici la începerea lucrărilor de reparaţii la Secţia de Pediatrie. „Sunteţi cei care aţi amânat demararea reparaţiilor la Pediatrie cu o săptămână. Consiliul Judeţean a alocat banii necesari reparaţiilor în şedinţă de urgenţă, însă voi, cei de aici, de la Achiziţii, aţi amânat totul cu o săptămână. În situaţii de urgenţă se poate acţiona altfel, însă voi a trebuit să puneţi lucrarea pe site-ul spitalului. Nu s-a înscris nimeni, deoarece este o lucrare foarte dificilă. Aşa, s-a întârziat o săptămână. Pentru asta, vom face o testare a salariaţilor, cine nu ia nota 7, va pleca. Este clar că trebuie să găsim altă echipă. În perioada de când mă aflu la conducerea administraţiei judeţene, am constatat că sunt salariaţi,  atât în spital, cât şi în Consiliul Judeţean, care pun piedici încontinuu. Clica din acest spital se va sparge! Dacă nu reuşesc eu, va reuşi cel care vine după mine. Sunt oameni care pun numai piedici!”, a declarat Laurenţiu Nistor.
„Când ştiu că este legal, nu mi-e frică. Să ne fie frică de DNA, atunci când furăm, nu când facem ceva bun. Avem dreptul, potrivit legii să facem o verificare a cunoştinţelor salariaţilor din spital. Vom începe cu cei de la Achiziţii. Şi la Consiliul Judeţean, dacă dăm afară 60 la sută dintre angajaţi, atunci lumea îşi va face treaba şi va munci foarte bine. Mi s-a transmis că, dacă începem lucrările de reparaţii la Pediatrie, mi se vor face dosare penale. Mi s-a transmis să plec acasă, să-mi cresc nepoţii, să cresc porumbei. Voi, cei de la Achiziţii executaţi ordinele cuiva, ştiu ale cui, dar în nici într-un caz cele ale conducerii actuale a spitalului sau a Consiliului Judeţean. Sunt grupuri care pun talpa, să nu se facă investiţiile. Vă anunţ că, în judeţul Hunedoara, s-a schimbat ceva. Cu mine nu merge cu hoţia, că vă prind”, le-a spus preşedintele Laurenţiu Nistor celor de la Departamentul de Achiziţii a spitalului devean.

15 comentarii la „Şeful administraţiei judeţene a pus tunurile pe funcţionarii Departamentului Achiziţii al spitalului judeţean. Laurenţiu Nistor: Clica din acest spital se va sparge!

  • Tractoristul acesta o sa-i testeze pe cei de la achizitii?
    Crede ca bugetul public este mostenire de la masa si de la taica-su si poate fi cheltuit cum vrea el si cand vrea el?
    Exista proceduri si termene stabilite prin lege, dar ce stie el de lege!
    Taranoi ajuns mare sef!

    Votati cretinilor numai oameni de acest gen si o sa fiti fericiti!

  • Tractoristul va scoate la pascut! Afara cu voi hotilor! Afara cu putorile! La lucru ba! La lucru!

  • Dar pe DEMETER cand il testezi?!
    Ca daca nu, o sa rugam pe altii sa o faca, adica sa va testeze pe amandoi,sa vedem ce stiti de nota 7…(de ex. despre gastroenterologie, ce ziceti d-le Nistor?)!
    Si daca ne uitam pe articolele din presa, parca juristii spitalului au gasit „formula’ prin care nu s-a inscris nimeni la licitatie si a castigat VALNEL!
    Acum dati vina pe cei de la Achizitii ca au procedat cum scrie legea?!
    Mai incet d-la NISTOR cu amenintarile si cu acuzatiile ca inca nu a sosit PUTIN la Bucuresti!

  • sigur! sa plece „clica” lor, ca sa vina a noastra!!! hahaha!

  • Curios ca nu stie cine e in fruntea acestei clici.Fiinta cea mai ordinara din spital,care joaca dupa interesele ei,cica in spiritul legii,marea jurista IULIA BARTAN.Cu ea ar trebui sa incepeti fiindca cei de la achizitii nu fac un pas fara cuvantul ei si ea e interesata de amanari fiind cea mai dedicata fostilor manageri Didilescu si urmasul Lazea,oamenii marelui hot Molot

  • Oare de ce atâta graba cu încredințarea directa a unui contract pe o suma de bani frumușică? Oare nu din cauza lipsei de finanțare a campaniei? Oamenii aia de la achiziții cu siguranță au văzut ca asa cum este făcut devizul nu se pot finaliza lucrările. De fapt lucrul asta l-au văzut și alți care au vrut sa depună oferte și s-au retras.
    Tot cei de la achizitii,probabil au văzut și ca nu se putea încredința direct ptr ca „urgenta” pe care o trâmbițeaza tractoristul din fruntea județului are iz de DNA.

  • In sfarsit cineva spune adevarul despre „celebra ” jurista de la Spialul Judetean Deva, cea care din pozitia de cadru didactic(???!!!!) la Scoala Postliceala Calan ” coordona” impreuna cu protectorii ei o retea infractionala de racolare a „potentialilor” asistenti medicali care urmau sa fie angajati in Spital pe posturi bine platite.
    Cei care nu cotizau in timpul scolii si dupa, la „doamna” profesoara/jurista nu reuseau sa obtina vreun post.
    Nu e singura in toata afacerea, sunt chiar si soti ai unor cadre medicale din Spital, „cadre” si ei dar in alta parte.
    Si multi din fosta conducere a Spitalului si multi din actuala…..
    Cam asa functioneaza CLICA = CLOACA de la Spital!

  • Late faceți o ancheta sa vedeți cine e gospodarul care a lăsat pediatria in halu asta. Ce minte de om bolnav are. Ca de 15 ani puteau repara Acoperișurile. Dar nu au vrut.

  • I n sfarsit lucrurile incep sa se miste in mod pozitiv.
    Se vede mana unui pesedist dupa 12 ani de somnolenta penelista la conducerea judetului.

  • Bravo, cineva trebuie sa puna lucrurile la punct!!!

  • cita minte are Nistor si cite va face in judetulhunedoara nu va face dot PNLul la un loc

  • 1. Asa se defineste presiunea politica in achizitii.
    2. Daca nu ar fi asa trebuia sa fie plangere penala.
    Dumnezeu sa aibe mila, iar noi, rabdare.

  • Nistor si Demeter au mai dat oameni afara pt. ca nu au cedat presiunilor si au refuzat sa semneze contracte nelegale si paguboase pt. spital,
    In anii de „haiducie” cand PSD si Nastase jefuiau tara, astia doi Demeter si Nistor au facut prapad in spital si nicio autoritate sau institutie nu i-a sanctionat!
    Asa o sa se intample si acum, dupa prapadul facut de MOLOT&COMP., urmeaza dezastrul din „domnia” lui Nistor la CJ si a lui Demeter „cel de neinlocuit”!
    Ei o sa fure in continuare iar noi vom fi tot mai saraci si numeni nu o sa-i sanctioneze.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura