Electorale

Marius Sanfirişca: Am decis să mă implic, nu să mă lamentez

05-sanfirisca-tortVineri, preşedintele executiv al ALDE Hunedoara, Marius Sanfirişca (foto stânga) împreună cu colegii din conducerea organizaţiei, a inaugurat noul sediu de partid din municipiul Petroşani.
„Sunt fiu de miner, am 46 de ani, o soţie frumoasă şi trei copii. Sunt economist, am o afacere în Deva de 16 ani. Îmi place muntele, practic sporturi extreme, iar în politică am intrat în 2004 cu intenţia să ard fiecare etapă. Candidez, deşi sunt conştient că nu sunt pe un loc eligibil. Dar, am decis să mă implic, nu să mă lamentez. Nu am ce pierde. Nu sunt angajat la stat, nu sunt şantajabil, nu sunt de vânzare. Cu ALDE vom creşte zi de zi tot mai mult, câştigând încrederea oamenilor. Guvernarea Tăriceanu a demonstrat că se poate trăi mai bine în România, cu condiţia ca echipa să fie de calitate, responsabilă. Credinţa mea este că esenţa politicii adevărate este ca munca să fie plătită la adevărata sa valoare, iar cetăţenii să aibă o viaţă decentă”, a declarat Marius Sanfirişca, locul al doilea pe lista pentru Camera Deputaţilor din partea ALDE Hunedoara, la alegerile din 11 decembrie 2016. (S.Popa)

(Comandat: ALDE Hunedoara; Executat: Media Hunedoreană SRL Deva; CUI AEP mandatar financiar 11160008)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura