Politica si administratie

Şedinţã de consiliu tensionatã la Petroşani

Carmen Cosman

Ore în şir s-au contrat, ieri, consilierii locali din Petroşani, pe baza unor proiecte de hotărâre promovate de consilierul local PSD Doina Popescu. În esenţă, au fost trei proiecte, dintre care unul a  fost retras chiar înainte de şedinţă.
De precizat că două dintre cele trei proiecte nu aveau nici măcar girul Secretarului Primăriei, absolut necesar în astfel de situaţii, iar un al treilea a obţinut avizul, pentru că a fost prezentat incomplet. În cele din urmă pe ordinea de zi au rămas două proiecte iniţiate de Doina Popescu. Practic, intenţia acesteia este aparent lăudabilă şi se referă la acordarea din bugetul local a sumei de 100.000 de lei, drept prestaţii financiare excepţionale unui număr de 500 de elevi care provin din familii sărace.  Momentul a  fost ales, însă, cum nu se poate mai prost, pentru că nu există anchete sociale care să stabilească viitorii beneficiari şi nici sumele nu au fost incluse în bugetul administraţiei publice pe acest an. Dar Doina Popescu nu părea că vrea să înţeleagă acest aspect pe care şi colegii din PSD l-au expus. Aceasta a luat ca punct de reper listele existente la Inspectoratul şcolar cu elevii ce beneficiază de ajutoare de la Guvern, iar în privinţa finanţării, a găsit rapid soluţia. Pentru că, la punctul I al şedinţei s-a discutat despre o rectificare bugetară, Doina Popescu a pus ochii pe banii de la capitolul Cultură, recreere şi religie, unde avea informaţii că mai sunt în conturi vreo 280.000 de lei, chiar dacă acei bani sunt doar pe hârtie şi nu există deocamdată faptic.
În final, proiectele iniţiate de consilierul PSD au primit un singur vot „pentru”, la fel ca şi amendamentele formulate la celelalte, şi acela a fost chiar votul ei. Nici măcar colegii din USL nu au susţinut-o şi doar din respect politic s-au abţinut.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura