Sport

Se vaitã mioritic, dar nu acţioneazã

Ciprian Marinuţ

Oficialii grupării Jiul Petroşani susţin că echipa riscă să se prăbuşească din nou în ghearele falimentului, în cazul în care nu va primi ajutorul autorităţilor. În replică, Tiberiu Iacob Ridzi, edilul  Petroşaniului, spune că în 2013, nu a primit nici o cerere oficială de la clubul alb-negrilor pentru sprijin financiar.

La marginea prăpastiei
Criza financiară loveşte din nou în clubul finanţat de Alin Simota. Conturile clubului sunt goale, iar datoriile către jucători cresc de la o zi la alta. Nu de puţine ori, jucători şi angajaţi ai clubului au vorbit despre sărăcie lucie, despre echipamente cârpite sau despre mâncare puţină şi lipsa medicamentelor. Dacă „pacientul Jiul” nu va fi „operat” rapid, alb-negrii nu vor mai fi programaţi la meciuri şi riscă excluderea din campionat, situaţie echivalentă cu moartea.
În aceste condiţii, oficialii grupării din Petroşani spun că singura variantă de salvare este sprijinul autorităţilor. „Suntem într-o situţie delicată. Este clar că patronul nu mai poate de unul singur. Sunt jucători care au plecat şi alţii cărora avem să le plătim salariile. Dacă nu reuşim să le achităm, îi vom pierde şi vom fi sancţionaţi de FRF. Depindem foarte mult de răspunsul celor de la Primăria Petroşani. Ne vom adresa lor, pentru a ne ajuta. Eu, unul, am încredere şi sper să începem cu bine returul de campionat. Este strigător la cer cum la Vulcan, se pot acorda sute de milioane pentru fotbal, iar la Petroşani, nu se poate”, a declarat preşedintele Jiului, George Boboc.  Conform unor surse, jucătorii Adrian Drida, Bogdan Toc şi Dumitru Copil au devenit deja liberi de contract în urma memoriilor depuse la FRF, iar alţii aşteaptă şi ei verdictele forului de la Bucureşti.

 „Nu ni s-a cerut ajutorul”
Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, spune că autorităţile sunt interesate de soarta clubului, dar că în anul 2013, nu s-a primit nici o cerere oficială de la Jiul în care s-ar cere sprijin financiar. Oricum, chiar şi dacă ar fi existat o astfel de solicitare, edilul spune că Primăria Petroşani se va implica doar în măsura în care legea ar permite acest lucru. „Sigur că nu ne este indiferentă soarta acestui club cu tradiţie. Am spus în nenumărate rânduri că primăria nu poate plăti salariile jucătorilor sau să se implice în salvarea echipei. Primăria poate investi în infrastructură, aşa cum a făcut-o de fiecare dată. Am montat scaunele, am investit în Centrul de Copii şi Juniori. Aşteptăm să primim un act oficial şi vom vedea. Nu se pune poblema ca primăria să devină vreodată acţionară la club”, a declarat, ieri, Tiberiu Iacob Ridzi. În curând, va expira şi contractul în ceea ce priveşte închirierea bazei sportive „Stadion Jiul”, aflată în proprietatea primăriei, de către clubul Jiul. „Vom analiza şi această situaţie. Baza este bine întreţinută. Vom vedea ce va fi”, a mai spus edilul.
Din cauza necazurilor financiare, Jiul Petroşani a avut un tur de campionat foarte slab şi ocupă locul 11 din 13 combatante în Liga a III-a, Seria a V-a.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura