Se reia campionatul de futsal

1 noiembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Campionatul Ligii I de seniori la futsal se reia la sfârşitul acestei săptămâni cu meciurile etapei a VII-a. Autobergamo Deva reia campionatul de pe locul al treilea şi întâlneşte în această etapă, în deplasare, pe liderul actual al clasamentului, formaţia Dunărea Călăraşi, care a totalizat 15 puncte. Partida este programată duminică, 4 noiembrie de la ora 15.00.

La final de săptămână va debuta şi competiţia de juniori U 19 la care sunt înscrise şi două echipe din reşedinţa de judeţ, Autobergamo şi West Deva, formaţii care se vor întâlni duminică seara, de la ora 18, la Sala Sporturilor din Deva.
Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Juniori U-19 a adunat la start 34 de echipe, mai multe decât în sezonul trecut, când au participat doar 28 de formaţii. Revelaţia acestui început de sezon este echipa Şoimii Şimand, care a plecat ca din tun în campionat. Ocupanta locului 3 în serie în ediţia trecută, echipa arădeană a învins în prima etapă acasă pe Autobergamo cu 10 – 3, iar în etapa a două a trecut la Timişoara de Informatica cu 7 – 4. Tot în runda a doua, Autobergamo a câştigat la Deva cu Muncitorul Reşiţa, scor 7 – 5.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Conducerea echipei Energeticianul a renunţat la câţiva jucători

Ca urmare a rezultatelor neconcludente din acest sezon, conducerea clubului Energeticianul, care activează în Valea Jiului, a decis să rezilieze...

Avram Iancu, după 60 de zile petrecute pe mare, în care a înotat 680 de kilometri: “Am dorit să transmit faptul că în lume există valori care transcend chiar şi moartea. Iar România are valori!”

Polisportivul hunedorean Avram Iancu a afirmat, la finalul cursei dintre oraşele Sulina şi Istanbul, că distanţa pe care a străbătut-o...

Cei de la ALDE Deva dau cu barda în funcţionarii primăriei

Liderul ALDE Deva, Emanuel Clej, a descoperit ieri că aleşii locali trebuie să muncească pentru cetăţeni! Spunem asta, deoarece, ieri,...

Închide