Politica si administratie

Se pregãteşte un nou şef şi la Protecţia Consumatorului

Sorina Popa

Toţi şefii de la Protecţia Consumatorului din ţară au primit preavize, pentru că instituţia se află în plin proces de reorganizare.
În aceste condiţii, şi Romi Cărmăzan, care conduce Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului de mai mulţi ani, se află în această situaţie. Romi Cărmăzan a fost numit de către PDL pe funcţia respectivă, din anul 2009. În prezent, el este membru al UNPR Hunedoara.

Se reorganizează pe regiuni

Potrivit HG 700/2012, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor se reorganizează, pe comisariate regionale. Astfel, comisariatele din judeţul nostru, Timiş, Arad şi Caraş-Severin vor funcţiona sub forma unui comisariat regional de vest, cu conducerea de la Timiş. Fiecare instituţie pentru protecţia consumatorilor din judeţ va avea câte un comisar şef.  Pentru funcţia de comisar şef al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara, conservatorii hunedoreni l-au propus pe Dan Dumitran (foto). Postul a fost negociat de liderii USL Hunedoara. Dumitran va trebuie să se prezinte la examenul pentru acest post, toate formalităţile putând fi realizate cel mai târziu până la sfârşitul acestei luni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura