Se distribuie biletele de tratament pentru pensionari

04 Ilie Toma Director casa de pensi (1)De la jumătatea acestei luni, a început eliberarea primei serii din acest an a biletelor de tratament pentru pensionari. De data asta, pensionarii vor putea să meargă doar în hotelurile aparţinând Casei Naţionale de Pensii. Este vorba de hotelurile din staţiunile Buziaş, Olăneşti, Moneasa, 1 Mai, Covasna şi Geoagiu-Băi. Seriile durează câte 16 zile, preţul plătit fiind de jumătate din cuantumul brut al pensiei.
Criteriile în baza cărora pensionarii pot beneficia de aceste bilete de tratament sunt mai multe, printre care tipul pensiei, cuantumul ei, sau dacă au mai beneficiat de asemenea bilete. Potrivit directorului executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, Ilie Toma (foto), anul trecut s-au distribuit 3.999 de bilete de tratament pentru pensionari, numărul cererilor în acest sens ridicându-se la 7.200. Pentru anul acesta, s-au depus deja peste 3.000 de solicitări, un sfert dintre acestea aparţinând pensionarilor din Valea Jiului. În judeţul Hunedoara sunt înregistraţi 140.500 de pensionari. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare