ActualitateFlash

Se dau în folosinţă locuinţele sociale din Grigorescu

Natalia Bumbac

Peste 70 de beneficiari de locuinţe sociale din Deva se mută de astăzi în case noi. Locuinţele din cele două blocuri nou-construite din Cartierul Grigorescu vor fi predate beneficiarilor. Asta, după ce autorităţile locale devene au aşteptat timp de trei luni după cei de la Enel să monteze contoarele individuale. Într-un final, au obţinut promisiunea fermă că aparatele de măsurat consumul de energie electrică vor fi montate în următoarele săptămâni.

Sunt 60 de garsoniere şi 12 apartamente
„Deocamdată nu sunt puse contoarele individuale, cred că va mai dura două-trei săptămâni până vor fi montate. Dar, luni, 2 aprilie, vom preda locuinţele beneficiarilor. Ulterior, cei de la Enel Energie vor monta contoarele. Nu mai putem aştepta. De trei luni de zile avem finalizate blocurile şi am tot stat după cei de la Enel să pună contoarele. Am decis să predăm locuinţele oamenilor ca să se poată muta înainte de Paşti. Locuinţele sunt branşate la curent electric, este un contor general la fiecare bloc, consumul urmând să se împartă în mod egal”, a declarat Mircea Davidescu, directorul tehnic al Primăriei municipiului Deva.
În total, cele două blocuri au 72 de unităţi locative – 60 de garsoniere şi 12 apartamente cu două camere. Blocurile sunt construite pe structură metalică (stâlpi şi grinzi metalice), cu închideri exterioare din panouri tip „sandwich”, acoperiş cu învelitoare metalică şi tâmplărie exterioară din PVC cu geam termopan şi beneficiază de amenajări exterioare – iluminat, alei pietonale şi carosabile, spaţiu de joacă pentru copii şi zone verzi. Imobilele au un regim de înălţime P+3E şi beneficiază de spaţii comune, atât la parter, cât şi la etaj (balcoane tip lojă, holuri şi casa scării, spaţii pentru contoarele electrice, centrală termică, spaţii pentru depozitat biciclete), precum şi de instalaţii pentru interfon, TV, telefon, antenă şi Internet.

Vor urma alte două blocuri
În următoarele luni, vor fi demarate lucrările pentru alte două blocuri identice, în acelaşi cartier. „Licitaţia pentru construirea a două blocuri noi a fost finalizată, a fost atribuit contractul, deja se lucrează la proiectul tehnic. Prin august sper să ne apucăm de construcţia efectivă”, a precizat directorul tehnic al Primăriei Deva.

One thought on “Se dau în folosinţă locuinţele sociale din Grigorescu

  • LA VOI, LA PRIMARIA DEVA, FINALIZAREA IN LOC DE DEC.2016 SE PETRECE IN APRILIE 2018!?CINE RASPUNDE PENTRU ASTA?cum e posibil asa intarziere cand in 2016 erau 800 de cereri pt. astfel de locuinte?niste iresponsabili politruci?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura