Politica si administratie

Şapte proiecte de investiţii demarate la Geoagiu

Magdalena Şerban

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II), administraţia publică din Geoagiu a câştigat nu mai puţin de şapte proiecte ce vor fi demarate cu finanţare guvernamentală.
Investiţiile însumează milioane bune de lei şi reprezintă un mare pas parcurs în aplicarea strategiei de modernizare a oraşului, pe care primarul Vasile Cărăguţ (foto) a pregătit-o pentru implementare.

Infrastructura, o prioritate
„Pentru toate cele şapte proiecte am semnat contractele de finanţare. Un prim obiectiv este cel care vizează extinderea conductei de alimentare cu apă potabilă pe strada Pinului din Staţiunea Geoagiu-Băi, pentru alimentarea cu apă a cătunului Poenari (229.073 lei). Lucrările sunt pe ultima sută de metri de desfăşurare. Indiferent de poziţionarea unei localităţi, cred că toţi oamenii merită să aibă acces la principalele coordonate ale unei civilizaţii, adică să beneficieze de reţea de apă în sistem centralizat şi de canalizare. Al doilea îl reprezintă alimentarea cu apă şi canalizarea în satul Cigmău. Aici, apa e preluată din fântâni individuale amenajate în gospodării, dar care prezintă risc major în perioada de secetă, iar în cazul unor locuinţe, apele uzate menajere sunt colectate în haznale individuale, care de regulă sunt amenajate necorespunzător, ceea ce menţine pericolul infestării pânzei de apă freatică din care se alimentează fântânile respective. Sigur că lipsa posibilităţii de asigurare a unui trai civilizat este unul din factorii care împiedică revigorarea satului prin revenirea populaţiei tinere care a migrat către zonele urbane. Mergând mai departe, mai avem un program pentru reabilitarea şcolii primare din satul Homorod (Joseni), în valoare de 107.250 lei. De asemenea, un proiect de anvergură e cel de reabilitare şi modernizare străzi în satul Aurel Vlaicu (2.010.440 lei). E vorba de opt străzi în lungime totală de 3,53 kilometri. Majoritatea sunt din pământ, cu excepţia Străzii 1 Deal, care este parţial pietruită. Infrastructura va contribui la creşterea atractivităţii zonei pentru noi investiţii pe palier turistic (principalul obiectiv fiind Casa memorială-muzeu Aurel Vlaicu) şi totodată va creşte valoarea terenurilor de aici, iar interesul investitorilor mici va spori şi el”, a precizat Vasile Cărăguţ, edilul-şef al oraşului Geoagiu.
Primarul a ţinut să amintească şi celelalte investiţii câştigate tot prin PNDL şi care prevăd construirea câte unui pod pe Râul Geoagiu, pentru acces cartier romi (2.115.539 lei), în satul Bozeş, de pe valea Băcâia pentru acces biserică – monument istoric (330.542 lei) şi pe Valea Homorodului, pentru acces şcoală (344.289 lei). Acesta e de părere că priorităţile locale sunt multe, iar în măsura în care se pretează criteriilor de selecţie impuse de axele europene şi guvernamentale, vor fi cuprinse în proiecte de investiţii care să ducă la materializarea lor. Asta implică timp, iar din partea comunităţii înţelegere şi răbdare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura