Scumpiri peste scumpiri

Nicolle Ebner

Din această lună, devenii vor plăti mai mulţi bani pentru apa consumată, pentru gunoiul colectat din faţa blocului dar şi pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun.

Apă, canal, gunoi, bilete de autobuz

Operatorul Apa Prod a obţinut aprobarea Consiliului Local Deva, pentru majorarea tarifelor pentru apa potabilă şi canalizare cu aproape 12 la sută. Creşterea tarifului este o consecinţă a aplicării programului ISPA de modernizare şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din municipiile Deva şi Hunedoara, dar şi a strategiei potrivit căreia, până în 2011, în întreg judeţul se va percepe un tarif unic pentru apă şi canalizare.

Astfel, din această lună, apa va fi facturată cu 2,86 lei/metrul cub (mc), iar canalizarea cu 1,08 lei/mc. După mai multe tentative eşuate, şi SC Salubritate a reuşit să obţină o majorare a tarifelor percepute pentru colectarea şi transportul gunoiului din municipiu. Din cauza creşterii TVA de la 19 la 24 la sută, cei doi operatori care efectuează transportul călătorilor pe traseele publice de pe raza municipiului Deva au fost nevoiţi să-şi ajusteze preţul biletului de călătorie, cu cinci la sută. Asta înseamnă că devenii vor plăti 1,6 lei pe un bilet de călătorie, faţă de 1,5 lei, preţul practicat până acum.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.