Scrisoare deschisă către consilierii județeni PNL și USR Nu vă bateţi joc de cetăţile dacice!

În urma declarațiilor de presă susținute recent de consilierii județeni ai PNL și USR, mă văd nevoit să vin cu o serie de clarificări legate de investițiile preconizate în cetățile dacice recent intrate în grija Consiliului Județean Hunedoara. Utilizarea unor expresii de genul „achiziție cu dedicație” sau „artificii și scamatorii” în comunicarea cu publicul vădește atât neînțelegerea acestui subiect, dar și reaua-voință a celor care l-au contestat în termeni atât de vehemenți!
Legea nr. 23/2020 obligă Consiliul Județean Hunedoara, ca proprietar al cetăților, și DGAMPT, ca administrator, să asigure paza, protecția și punerea în valoare a acestora. În acest sens, a și fost depusă lista noilor investiții, care au suscitat dintr-o dată un interes neașteptat de mare. În această listă am indicat, printre altele, necesarul de dotări destinate asigurării pazei și protecției, cum ar fi pavilioane și sisteme de monitorizare video în cetățile dacice, și am făcut o estimare a costurilor.
Consilierii județeni ai PNL și USR se pare că încă nu au înțeles că paza în cetăți va fi asigurată de către firme specializate, în posturi de pază, iar monitorizarea video va fi realizată cu echipamente profesionale, pentru observarea întregului perimetru. Din cauza faptului că în cetățile vizate de acest prim set de investiții nu există alimentare cu energie electrică și transfer de date, echipamentele speciale vor fi cele care vor înregistra pe suport digital eventualele incidente! Mai mult, în declarațiile aruncate în spațiul public se afirmă că bugetul pentru achiziția a cinci pavilioane de pază cu suma de 260.000 de lei este păguboasă și netransparentă, dar uită sau nu știu că în anul 2013 conducerea liberală a CJ a achiziționat UN SINGUR pavilion cu 68.000 de lei. La acest preț, astăzi, cele cinci pavilioane pe care intenționăm să le cumpărăm ar fi costat 350.000 lei, nu 260.000 de lei, cât am estimat noi. Deci, despre ce achiziție păguboasă vorbiți domnilor, unde este supraevaluarea dotărilor?
Expresia „scamatorie” poate fi aplicată doar în proiectul dumneavoastră, liberal, din 2016 al modernizării drumului județean 705A, pe tronsonul Costești-Sarmizegetusa Regia. Vă reamintesc aici că, la nici o lună după expirarea garanției, Consiliul Județean Hunedoara a trebuit să exe­cute ample lucrări de reparații și consolidări, de­oarece sec­torul de drum era distrus pe suprafețe consi­derabile! Vă mai aduc aminte că la capitolul sca­matorii intră cu succes proiectele liberale privitoare la construirea aero­portului de la Săulești, realizarea conurbației sau amenajarea unui port la Mureș.
Despre modul în care au făcut turism cei care ne critică și ne dau astăzi lecții putem exemplifica (în mod nefericit pentru județul Hunedoara) cu fosta Companie de Turism, unde „artificiile” liberale s-au transformat în lumânări și fumigene!
Ceea ce este culmea, chiar și pentru liberali, este faptul că acuză o „achiziție cu de­dicație” când, în realitate, nu se face vorbire de așa ceva!
Direcția Generală de Ad­ministrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, ca administrator al cetăților dacice, asigură pe toți cei interesați că întreaga activitate, paza, protecția și punerea în valoare a obiectivelor se desfășoară în mod transparent, responsabil și cu bună credință, dovadă fiind și susținerea activităților de cercetare, a școlii de vară pentru tinerii specialiști, evaluările la factori de risc, vizitele recente ale unui grup de ambasadori, prezența echipelor de filmare ale History Channel, lucrările de igienizare și întreținere curentă derulate deja în cele patru situri nou-preluate.
Declarațiile disperate ale consilierilor județeni ai PNL și USR sunt doar artificii și scamatorii care au ca țintă atragerea de capital electoral! Din păcate, toate aceste afirmații rău-voitoare aruncate în spațiul public fac rău imaginii cetăților dacice din Munții Orăștiei, dar și județului nostru, și pun în umbră toate eforturile făcute până acum de DGAMPT Hunedoara, în calitate de proaspăt administrator, pentru ca siturile să fie cunoscute la adevărata lor valoare!

Radu Barb, Director general DGAMPT Hunedoara.

3 comentarii la „Scrisoare deschisă către consilierii județeni PNL și USR Nu vă bateţi joc de cetăţile dacice!

  • 26 iulie 2021 la 8:56
    Permalink

    Felicitări, Radu Barb!

  • 26 iulie 2021 la 9:37
    Permalink

    Te-a pus Tractoristul sa scrii la presa papagalule cu 5.000 de prieteni pe FB?

    Poate ne explici si suma de 13.300 lei care vreti sa o dati pe 3 licente de Windows?!

    Ati vrut sa dati un tun si nu v-a iesit! Nu va saturati de hotie!

  • 27 iulie 2021 la 11:09
    Permalink

    CLONE te ai prostit si ai devenit un nimeni .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare