Comunitate

Şcoala Altfel, la Aqualand Deva

Magdalena Şerban

La începutul lunii aprilie, în unităţile de învăţământ preuniversitar din ţară se derulează programul naţional Şcoala Altfel, organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Complexul Aqualand vine în întâmpinarea celor mici cu un îndemn la mişcare.

„În cadrul demersului, vreme de o săptămână, toate acţiunile special organizate au menirea să acopere o paletă cât mai largă de domenii culturale, sportive şi ştiinţifice şi în felul acesta să-i dezvolte pe cei mici după principiul roman mens sana in corpore sano. Ne-am gândit să ne aliniem perioadei şi să-i îndemnăm cu precădere pe cei mici să deprindă tainele mişcării în apă, venind la înot. Aşa că Şcoala Altfel se poate face şi la noi, copiii dezvoltându-şi aptitudinile sportive. Cadrul este unul organizat şi cu personal calificat, instructorii noştri putând să-i ajute să cunoască tehnicile şi stilurile de înot. Prin urmare, îi aşteptăm şi îi îndemnăm să facă sport, dar şi să se distreze, în acelaşi timp”, a spus Irinel Faur, directorul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.I.G.M), entitate în cadrul căreia funcţionează Complexul Aqualand.
Trebuie amintit că vizitatorii au la dispoziţie un număr de şapte bazine de agrement cu diferite adâncimi (pentru copii şi adulţi) şi o suprafaţă de 1.500 mp cu şezlonguri şi pardoseală încălzită. Temperatura apei este între 32 şi 35° C. De departe, bazinul cu valuri reprezintă atracţia principală prin atmosfera de mare pe care o creează, generând valuri de 70 cm înălţime. Astfel, datorită adâncimii treptate a bazinului, toată lumea, indiferent de vârstă, se poate simţi ca la mare timp de 10 minute la fiecare oră. Mai apoi, bazinul vârtej este unul de tip circular în care nu trebuie să înoţi, fiind suficient să te laşi purtat în deplină siguranţă de curentul de apă. De asemenea, copiii, indiferent de vârstă, se pot distra în bazinul special amenajat, unde se vor bucura de tobogane pe dimensiunea lor şi alte modalităţi creative de joacă. Cât îi priveşte pe adulţi, distracţia sau relaxarea le sunt asigurate de cele două bazine dedicate, unde se poate înota, relaxarea obţinându-se în paturile cu jeturi. Curajoşii se pot da în toboganul ce face un mic ocol prin exteriorul clădirii. Ar mai fi şi cele două bazine jacuzzi cu capacitate de 15 persoane în care jeturile de apă oferă un masaj foarte reconfortant. Programul este luni de la 14 la 22, de marţi până vineri de la 9 la 22, iar sâmbăta şi duminica de la 10 la 22. Rezervări se pot face la telefon 0736/927.972.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura