Schimbare de lider în Liga a IV-a

11 fotbal-liga-a-IV-aCiprian Marinuţ

Penultima etapă a Ligii a IV-a Hunedoara a adus schimbări majore pe podium, întrucât Şoimul Băiţa, echipa care a fost lideră tot sezonul până acum, a fost detronată de Hercules Lupeni şi Inter Petrila. Şoimii au călcat strâmb, fiind învinşi, scor 1-2, în prelungirile partidei din deplasare cu Metalul Brad Crişcior, în vreme ce Hercules s-a impus la Vulcan, iar Inter Petrila a triumfat pe terenul grupării Aurul Certej. E posibil ca la barajul de promovare să participe însă tot echipa din Băiţa, deoarece formaţiile din Valea Jiului se pare că nu au certificatul de identitate sportivă necesar pentru a activa în Liga a III-a.

Metalul Crişcior Brad – Şoimul Băiţa 2-1 (1–1)
Şoimul Băiţa a confirmat încă o dată că este în pierdere de viteză pe finalul acestui sezon şi a suferit al treilea eşec în actualul sezon, sinonim cu pierderea primului loc. Trupa antrenată de Ciprian Pepenar a întâmpinat o rezistenţă specială în meciul din deplasare cu Metalul Crişcior Brad, echipă care nu s-a prezentat la jocul din runda precedentă, şi a fost învinsă în prelungirile partidei. Golul victoriei echipei din Crişcior a fost marcat de Roşca în minutul 95, iar ambiţia gazdelor este reflectată şi de cele cinci cartonaşe galbene încasate pe parcursul meciului.
Au marcat: Teslariu (min. 27), Roşca (min. 90+5) / Pepenar (min. 38).
AS Metalul Crişcior Brad: Robciuc – Negru (Lay, min. 47), Iga, Chelbu, Costar, M. Lupea (Mureşan, min. 63), Mihăiescu, Roşca, Teslariu, Cor, Rotariu (Vîrdea, min. 79). Antrenor: Florin Gavrilă.
ACS Şoimul Băiţa: Ursu – Gherca, Al. Petresc, Vîrlan, Popovici, Vîrtan, Şoit, Pepenar, Dărăban (Jurj, min. 72), Stamatin (Nicula, min. 84 – Tănasă, min. 90), Vişan. Antrenor: Ciprian Pepenar.
Avertismente: Samir (min. 28), Chelbu (min. 37), Teslariu (min. 67), Lay (min. 72), Robciuc (min. 84) / Vîrtan (min. 35).

Şi-au umflat muşchii
Hercules Lupeni a trecut cu bine proba meciului din deplasare cu CS Vulcan şi s-a impus cu 2-0, preluând şefia clasamentului. Jucătorii antrenaţi de  Dan Voicu au făcut un joc bun şi au urcat pe prima treaptă a clasamentului graţie pasului greşit comis de rivala Şoimul Băiţa.

CS Vulcan – AS Hercules Lupeni 0-2 (0-2)
Au marcat:  Ioan Roşian – min. 13, Andrei Harangozo – min. 38.
CS Vulcan: M. Cimporescu –S. Stîngă,R. Pantilimon, I. Radu,  Gh. Bărcăceanu, A. Şilip, G. Rădulescu (căp), Cr. Ionaşc, R. Vas (min. 8 Al. Iordan min. 69), I. Calotă, I. Văduva (B. Andone min. 46). Antrenor: Tony Sedecaru
AS Hercules Lupeni: Ad. Farcaş – M. Ciorâia (cap), Ad. Roşian, D. Savu, A. Firan (B. Brânduşa min. 66), R. Ungurianu, M. Filip, Al. Cojocaru,  R. Moldovan (M. Pop min. 73), Andrei Harangozo (I. Bertea min. 82), I. Roşian. Antrenor: Dan Voicu

Victorie fără drept de apel
Inter Petrila se poziţionează pe locul al doilea în clasament după ce a trecut în deplasare cu scorul de 4-0 de Aurul Certej. Din nou pe lista marcatorilor petrileni s-a aflat numele consacratului jucător Iosif Kalai, cel care alături de Adi Câmpeanu au adus un suflu nou acestei echipe revelaţie în returul campionatului.

AS Aurul Certej – CS Inter Petrila 0 – 4 (0 – 2)
Au marcat: Adrian Duma (min. 7), Iosif Kalai (min. 8), Bogdan Matei (min. 77), Daniel Zavracu  (min. 90+2).
AS Aurul Certej: Ad. Beldean – B. Ciobanu, V. Sav, P. Isac, I. Istrate, Fl. Cibian (căp), L. Salamon (Tr. Varga min. 79), R. Bobelică, C. Ungur (C. Demian min. 82), E. Lăcătuş, D. Rusu (Z. Bloj min. 66). Antrenor: Constantin Gabriel
CS Inter Petrila: V. Gîmbuţă (V. Rada min. 85) –D. Alexandru, D. Horvath, Ad. Duma (B. Keseg min. 66), I. Androne, R. Perşe (D. Zavracu min. 78), Ad. Agapi, Ad. Cîmpean (cap), B. Matei, Ad. Dolha (I. Florea min. 71), I. Kalai.  Antrenor: Aurel Moldovan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare