Scandalul din Pro România face primele victime

5 noiembrie 2019 | 1 Comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Pro România, partidul condus de Victor Ponta (foto), pârâie tare pe la încheieturi, de parcă este pe punctul de a se destrăma. Lucrurile au luat-o razna în Pro România, după ce şapte deputaţi de la acest partid au votat Guvernul Ludovic Orban.
Ponta le-a cerut demisia acestora. Surse din partid au declarat că se încearcă să se evite un scandal monstru şi ruptura să se producă cât mai civilizat, fără „sânge pe pereţi”.

Suspendări din partid şi revocări din funcţii
Aseară, Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin au fost suspendaţi din Pro România, iar ceilalţi cinci deputaţi care au votat cu liberalii îşi pierd funcţiile din comisiile parlamentare, precum şi funcţiile de conducere din teritoriu. Biroul Executiv al Pro România a decis ca „toţi deputaţii care au acţionat în afara deciziilor luate în interiorul partidului şi au votat pentru învestirea Guvernului Orban” să fie revocaţi din funcţiile de coordonatori judeţeni şi să li se retragă sprijinul politic pentru toate funcţiile pe care le deţin în cadrul Parlamentului, potrivit unui anunţ al partidului. De asemenea, vicepreşedinţii şi prim-vicepreşedinţii care sunt în această situaţie vor fi suspendaţi din partid.

L-a asemănat cu Dragnea
Ieri, preşedintele Pro România Victor Ponta i-a urat „succes la PNL” lui Mihai Tudose (foto), după ce acesta din urmă i-a cerut luni dimineaţă să-şi dea demisia de la şefia partidului. Totodată, Tudose l-a asemănat pe Victor Ponta cu fostul lider PSD Liviu Dragnea. „Şcoala lui Dragnea…. Adică: cine nu e de acord cu mine, cine nu face ce spun eu… este exclus din partid, supus oprobriului public, acuzat de trădare, înfierat, desfiinţat etc. Eu am avut o opinie. Un grup de colegi parlamentari au avut şi ei o opinie. Care, oroare, nu a corespuns cu «părerea» liderului -unic- şi -absolut-care-numai-el -are-soluţii-bune. Nici eu şi nici colegii mei nu am încălcat nicio hotărâre a unei structuri statutare de conducere. Nu aveam cum, fiindcă acestea, structurile statutare în care trebuiau luate deciziile în acest moment nu au fost convocate. Am avut, în schimb, ca reper absolut, opinia liderului. Care acum spune public că dă afară fondatorii partidului (care ocupă şi primele poziţii de conducere în partid). Dragnea l-a exclus din PSD pe secretarul general Marian Neacşu, acuzându-l că negociază cu Orban…. (acuzaţie nefondată, nedovedită, de un ridicol extrem). Nu cumva vi se pare că se repetă scenariul. Pe mine m-a acuzat acum VVP de acelaşi lucru şi ieri era revoltat că eu am plecat de la guvern de frica lui Dragnea!!! El a plecat de la partid şi de la guvern pe Facebook şi încă nu ne-a spus de frica cui. În condiţiile în care toooooate «negocierile» duse de Victor în ultimul timp (absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eşuat, în condiţiile în care eşti foarte deranjat că nici cei mai apropiaţi colegi din conducerea ProRomânia nu-ţi împărtăşesc «strategiile» nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninţi tu cu excluderi şi schimbări de preşedinţi de organizaţii, de excluderi de membri fondatori şi oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul, nu ai vrea tu, Victor, să-ţi dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm”, a scris, ieri, Mihai Tudose pe Facebook.

Merge cu Ponta mai departe
MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat de la deputatul hunedorean Pro România, Sorin Marica, în ce tabără se situează organizaţia judeţeană Hunedoara în acest scandal din interiorul formaţiunii politice.
”Mergem cu Victor Ponta şi cu Pro România. Eu nu l-am mai văzut decât o singură dată, după alegerile europarlamentare pe Mihai Tudose pe la partid. Am crezut că e ocupat cu funcţia din Parlamentul European, dar şi că are probleme de sănătate. De asta am crezut că nu mai vine pe la partid. Noi mergem mai departe alături de Victor Ponta”, a declarat Sorin Marica, deputatul Pro România.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Marcel spune:

    Oare ce cred oamenii de valoare, care au venit la Pro România pentru că acolo erau președintele rectorilor din România, dl. Sorin Câmpeanu, un specialist in fonduri europene, dl. Constantin, un fost premier curajos, dl. Tudose? Oare cum vor vota cei care au crezut ca Pro România este un partid cu oameni înțelepți? Ce fel de politică mai e și asta?
    Membrii fondatori ai Pro Romania, oamenii care au plecat din PSD din cauza stilului „yes man„ – ist, au ajuns să fie suspendați de unul acceptat in partid atunci când i-a fost greu.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 6.11.2019

Pardalian Sârbu, cetăţean din Valea Jiului Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu un complice, fiind acuzaţi de...

Bulina albă, 6.11.2019

Dr. ing. George Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că în cadrul „Zilelor Academiei de Ştiinţe Tehnice din...

Comunicat de presă al PSD Hunedoara: „Doamna Hărău, nu aveţi voie să vă jucaţi politic cu viaţa oamenilor din Valea Jiului!”

Protestul minerilor de la Paroşeni şi Uricani a pornit de la încetarea efectelor OUG nr. 36/2013, ordonanţa ce nu a...

Închide