SCANDAL. Lucian Sandu s-a autosuspendat din funcţia de antrenor coordonator al CNOPJ Deva şi al lotului de senioare

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat că Lucian Sandu (foto) s-a auto­sus­pendat din funcţia de antrenor coor­donator al CNOPJ Deva şi al lotului de senioare după ce a fost acuzat în mass media de agresare fizică şi verbală de către Amalia Puflea, potri­vit news.ro

 

Gina Gogean, antrenor coordonator interimar

Sandu şi-a anunţat decizia în cadrul Comitetului Executiv al FRG întrunit la 23 noiembrie, cazul său urmând să fie dis­cutat de o comisie complexă de ana­liză din cadrul FRG.
„Din cauza acuzațiilor apărute azi în spaţiul public am decis ca, începând cu data de 1.12.2022 să mă autosuspend din funcția deținută în prezent, până în mo­mentul soluţionării acestor acuzaţii. Auto­suspendarea mea va intra în vi­goare după încheierea Campionatelor Na­­ţionale de la Bacău, considerând că am obligaţia de a asista sportivele pre­gă­­tite de mine la această ultimă com­peti­ţie din an. Am luat această decizie ne­dorind ca situaţia actuală şi prezenţa mea în sală să afecteze negativ pre­gă­tirea gimnas­telor în vederea realizării o­biec­tivelor de performanţă propuse pen­tru anul viitor. Îmi rezerv dreptul ca după soluţionarea acestor acuzaţii ne­fon­date, să îi acţionez în judecată pe toţi cei care mi-au creat prejudicii de ima­gine, profesionale si materiale în a­ceas­tă speţă şi să-mi reiau activi­ta­tea în ca­drul aceloraşi struc­turi”, a declarat Lucian Sandu.
Până la soluţionarea acestei si­tua­ţii, Lucian Sandu a anunţat că nu va mai intra în sala de antrenament.
Gina Groza Gogean este an­trenor coordonator interimar.
Gimnasta Amalia Puflea (15 ani), medaliată cu aur la FOTE şi cam­pioană europeană la junioare, a lan­sat la mijlocul lunii septembrie o serie de acuzaţii pe site-ul ProSport la adresa antrenorilor Lucian Sandu şi Gina Gogean. Aceasta a susţinut că ant­ren­orii lotului naţional de la Deva au jig­nit-o, au forţat-o să se antreneze accidentată şi chiar a că a pri­mit o palmă din partea acestora.