Actualitate

Scandal cu un şofer băut, în Petroşani

03-etilotest-111-vtUn şofer teribilist care gonea în miezul nopţii pe străduţele din cartierul Colonie, din Petroşani, a lovit un tânăr biciclist şi, de supărare că este luat la întrebări de poliţişti, a mai avariat o maşină parcată pe marginea drumului.
Când oamenii legii i-au cerut să se legitimeze, individul a devenit agresiv şi în sprijinul său au sărit mai mulţi amici care au provocat un adevărat circ în cartier. Anchetatorii au fost nevoiţi să ceară întăriri pentru a-l putea duce pe individ la sediul Poliţiei Petroşani, pentru cercetări.
„A dat peste un biciclist şi umbla vorba că nu are nici permis. Când au venit poliţiştii, s-a enervat şi a dat cu spatele direct într-o maşină parcată. N-a vrut să se legitimeze, amicii lui au tras de poliţişti, a fost scandal în toată regula”, a spus unul dintre martori.
Tânărul accidentat a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru îngrijiri medicale, acesta suferind un traumatism la picior, dar nu a rămas internat. Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dacă victima va depune plângere, ar putea fi cercetaţi penal şi amicii şoferului vinovat. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura