Politica si administratie

Sãtenii din Dâlja intrã în rândul lumii

Maximilian Gânju

Consilierii din Petroşani au aprobat proiectul prin care familiile din Dâlja vor scăpa de izolare. De ani de zile, locuitorii cătunelor Dâlja Mică şi Dâlja Mare s-au chinuit să-i înduplece pe edilii din Petroşani, de care aparţin administrativ, să le facă un drum de acces către municipiu.
Solicitările lor au tot fost amânate de primarii care s-au succedat la conducerea localităţii, în mai toate cazurile motivându-se lipsa banilor. Anul trecut, a început construcţia unui drum provizoriu până în Dâlja Mică, încât oamenii să nu fie izolaţi pe timp de iarnă, iar din această vară, ruta va intra în modernizare. Totodată, drumul care ajungea până la şcoală, va fi extins şi către cătunul Dâlja Mare.

 

Iarna, nu pot să urce cu maşina
„Îmi este teamă să nu rămânem doar cu drumul făcut anul trecut până la şcoală. Ar fi tare bine să se ţină de promisiuni şi să ne facă şi restul, pentru că plătim impozite ca la oraş. Sunt oameni bolnavi şi din Dâlja Mare până la şcoală, la drum e greu să mergi, mai ales când e moale. Iarna nu poţi să urci cu maşina în Dâlja Mare, dacă nu pui lanţurile”, spun oamenii. Consilierii locali din Petroşani au aprobat proiectul iar lucrările vor începe în scurt timp, dau asigurări edilii. „Drumul actual prezintă degradări, pentru că scurgerea apelor nu se face corespunzător, iar lungimea şanţurilor şi a rigolelor pentru preluarea apei este limitată. Vor fi construite podeţe noi, şanţuri de colectare a apelor şi ziduri de sprijin, încât drumul să fie sigur şi locuitorii din Dâlja să poată ajunge în Petroşani în condiţii foarte bune”, precizează primarul Tiberiu Iacob Ridzi. 
Municipalitatea Petroşani a întocmit studiul de fezabilitate pentru construcţia unui drum şi între Dâlja Mare şi Dâlja Mică, pentru că familiile din zona înaltă a cătunului încă trebuie să răzbească prin noroi pentru a ajunge la drumul practicabil.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura