Gura lumii

Gura lumii 05.04.2011

Odată ce şi-au câştigat clienţi fideli, fie prin preţuri bune şi calitatea produselor, fie prin strategii occidentale de promovare, comercianţii români pică în păcatul vechilor năravuri. La fel ca în celebra fotografie cu lucrătorii de la drumuri în care unul singur lucrează cu lopata, iar alţii 9-10 pierd vremea sau dau indicaţii, şi la un hypermarket cu numele unei celebre echipe de fotbal mişună tot felul de şefuleţi care nu fac nimic, în timp ce la casele de marcat bate vântul. Drept urmare, oamenii sunt puşi deseori în situaţia extrem de hulită în „epoca de aur” de a sta la cozi interminabile, pentru a achita produsele, întrucât din cele peste 20 de case de marcat, funcţionează doar câte trei-patru. Cică, într-o zi în care era multă lume, un şefuleţ din aglomerata schemă de şefi ai hypermarketului a venit să închidă una dintre puţinele case care funcţiona, iar oamenii au făcut scandal. Probabil că varianta cea mai eficientă nu era scandalul, ci renunţarea la a face cumpărături în respectivul hypermarket, unde clienţii nu sunt trataţi cu respectul cuvenit.

După un sezon 2010 ratat, marcat de înfrângeri umilitoare în primul eşalon, o echipă cu greutate din sudul judeţului are acum un start fulminant în divizia secundă a celui mai bărbătesc şi totodată fair-play sport. Iscoadele noastre au aflat că secretul acestui reviriment nu ţine nici de bani, care sunt ceva mai mulţi ca anul trecut, nici de transferuri spectaculoase şi nici de apariţia vreunui oficial abil, care să-i ţină în frâu pe sportivi. Cică rezultatele pozitive şi atmosfera bună de la echipă sunt rodul talentului antrenorului, acelaşi de anul trecut, de a-şi transforma sportivii în aliaţi şi prieteni, chiar dacă a fost pus în situaţii neplăcute din cauza lor. Unii dintre componenţii de bază ai respectivei echipe au fost prinşi de oficiali în baruri şi discoteci la ore nepotrivite şi au fost reclamaţi că ar fi făcut scandal în spaţiile de cazare puse la dispoziţie de club. De fiecare dată, tehnicianul a ţinut partea jucătorilor şi s-a zbătut să-i salveze de la excluderea din lot, iar acum, cei scăpaţi de la mazilire îşi dau sufletul pe teren pentru antrenor. Situaţia dovedeşte că talentul e uneori paralel cu disciplina şi că un antrenor bun e acela care ştie să accepte şi să utilizeze în folosul său micile slăbiciuni ale sportivilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura