Sport

„Satelitul” Devei a încurcat liderul Ligii a IV-a

CNS Cetate II Deva a reuşit surpriza începutului de sezon, remizând pe teren propriu în faţa campioanei en-titre şi totodată, a liderului cu un parcurs perfect în acest sezon al Ligii a IV-a, Inter Petrila. De semieşecul trupei din Valea Jiului au profitat Retezatul Haţeg şi CS Hunedoara, acestea reducând din diferenţa de puncte.

Rivalele au profitat
Considerat un duel lejer, meciul de la Deva nu a fost „floare la ureche” pentru Inter Petrila. Tânăra echipă pregătită de Daniel Haidiner a dat o replică foarte bună campioanei, dovedind că, cel puţin pe teren propriu, îşi „va vinde scump pielea”. Echipa secundă a celor de la CNS Cetate a condus la pauză cu 1-0, prin reuşita lui Staicu, gruparea pregătită de Adrian Câmpean egalând în minutul 70 prin golgheterul Kalai. De remiza Petrilei au profitat Retezatul Haţeg şi CS Hunedoara, care au obţinut victorii clare pe teren propriu cu Minerul Uricani, respectiv CSM Vulcan. Pe locul secund a rămas surpriza Victoria Călan, care s-a impus pe terenul Universităţii Petroşani.

Hercules, „ţinută în şah” la Brad
Hercules Lupeni, chiar dacă a rămas neînvinsă, pierde teren în lupta pentru locurile fruntaşe, remizând fără goluri pe terenul Aurului Brad. În aceeaşi rundă, Şoimul Băiţa şi Gloria Geoagiu au obţinut victorii lejere împotriva Jiului Petroşani, respectiv a celor de la Aurul Certej. Unul din momentele cheie ale sezonului se va produce în etapa viitoare, când la Petrila se vor întâlni Inter şi CS Hunedoara, principalele candidate la titlu în acest sezon al Ligii a IV-a.

Liga a IV-a, etapa a V-a
Retezatul Haţeg – Minerul Uricani 9-0
CS Hunedoara – CSM Vulcan 6-1
Aurul Brad – Hercules Lupeni 0-0
Gloria Geoagiu – Aurul Certej 3-1
CNS Cetate II Deva – Inter Petrila 1-1
Şoimul Băiţa – Jiul Petroşani 5-0
Universitatea Petroşani – Victoria Călan 0-1
Dacia Orăştie a stat
(Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura