Şase hoţi din autoturisme au fost prinşi
Un număr de cinci spărgători de maşini au fost prinşi de către poliţiştii din Vulcan, în timp ce efectuau un control de rutină pe străzile municipiului. Tinerii, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani sunt din Lupeni şi sunt suspectaţi că ar fi comis mai multe spargeri de autoturisme în Valea Jiului.
Comportamentul suspect al tinerilor şi prezenţa lor nejustificată noaptea pe strada Romanilor din localitatea Vulcan au atras atenţia poliţiştilor, care i-au legitimat. În urma controalelor corporale, dar şi a autoturismului pe care aceştia îl deţineau, au fost descoperite un radiocasetofon CD player, două chei de autoturism, un dispozitiv antiradar şi un modulator de frecvenţă MP3. Poliţiştii au stabilit că toate obiectele furate au fost sustrase cu o zi înainte, dintr-un autoturism din Vulcan. În urma anchetei, s-a constatat că tinerii aveau şi un complice, un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Pleşoi, judeţul Dolj. Împreună cu acesta, cei cinci au comis mai multe infracţiuni de furt calificat şi spargeri din autoturisme în luna octombrie a acestui an, în localităţi din Valea Jiului.
Foloseau chei potrivite
Spărgătorii de maşini obişnuiau să acţioneze noaptea, îndeosebi în zonele slab iluminate. Pentru deschiderea autoturismelor, ei foloseau chei potrivite. În cazul celor şase tineri s-a întocmit dosar penal, iar pentru doi dintre suspecţi, Judecătoria Petroşani a decis arestarea preventivă, astfel, tânărul de 19 ani din judeţul Dolj a primit 29 de zile de arest, iar minorul B.N. de 14 ani a fost arestat pentru 20 de zile, în timp ce ceilalţi patru sunt cercetaţi în stare de libertate.
„Nu lăsaţi obiecte de valoare la vedere!”
Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, poliţiştii compartimentului de prevenire a criminalităţii le recomandă posesorilor de maşini să le asigure prin încuierea uşilor şi să monteze sisteme de alarmare antifurt, care odată activate, descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor. De asemenea, nu lăsaţi în autovehicul obiecte personale – în special obiecte de valoare, care atrag interesul din partea hoţilor din autoturisme.