Sărbătoriţii lunii la UAMS Baia de Criş

2 iulie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Cei născuţi în luna iunie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) au fost sărbătoriţi cu acest prilej. Însă, asta nu e tot. Astăzi, persoanele deplasabile care îşi doresc să petreacă o zi relaxantă la Valea Bistrei (judeţul Caraş-Severin), au totul asigurat de conducerea instituţiei.

„După cum practicăm lună de lună, le-am urat la mulţi ani, servindu-i cu tort şi suc pe aceia care au marcat ziua de naştere (George Lager, Lucia Paraschivoiu, Arxinte Moldovan şi Floarea Giurgiu). Au fost prezenţi colegii lor de aici şi s-a simţit, ca de fiecare dată, puţină emoţie în rândul lor. Le urez gânduri bune, sănătate şi cât mai multă voioşie. Cu zâmbetul pe buze şi optimism, greutăţile pot fi depăşite puţin mai uşor. Astăzi organizăm şi o excursie pe Valea Bistrei, care nu implică înnoptare. Le punem la dispoziţie asistenţă de specialitate, transport şi pachet. Sperăm să-i bucurăm cu asemenea ieşiri. Unii abia le aşteaptă şi le sunt sursă de energie. Am mai spus-o, sunt gesture aparent mici, dar pentru aceste suflete contează enorm “, a spus Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Mărtineşti: schimburi de experienţă cu localitatea maghiară înfrăţită

De curând, administraţia publică din Mărtineşti a primit vizita unei delegaţii din localitatea Ikervar (Ungaria). Cu acest prilej, au fost...

Începe sesiunea de admitere la Universitatea din Petroşani

Procesul de admitere la Universitatea din Petroşani se va desfăşura sub forma concursului de dosare, delimitarea candidaţilor urmând să se...

Exponatul lunii iulie la muzeul din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune publicului, pentru luna iulie, o nouă piesă din patrimoniul său istoric, în cadrul...

Închide