Sărbătoarea „100 de ani de fotbal la Hunedoara”, glorie, talent și mult suflet
Nicolae Gavrea
Circa 5.000 de spectatori au fost prezenți sâmbătă după amiaza pe stadionul hunedorean la cel mai așteptat eveniment organizat de către Primăria și Consiliul local al municipiului Hunedoara, în parteneriat cu Consiliul județean Hunedoara, „Centenarul fotbalului hunedorean”.
Reîntâlnire după ani și ani
Evenimentul, mult mai amplu în desfășurarea lui, a debutat încă de vineri seara printr-o conferință de presă care a deschis seria activităților. La conferința de presă au fost prezenți o serie dintre cei care au jucat de-a lungul anilor sub culorile echipelor hunedorene dar și foste glorii ale fotbalului românesc, mulți dintre ei foști componenți ai echipei naționale. A fost o reîntâlnire plăcută, la care pe lângă alocuțiunile susținute de reprezentanții instituțiilor organizatoare a acestui eveniment unic,Dan Bobouțanu-primarul municipiului Hunedoara, Laurențiu Nistor-președintele Consiliului județean, Costel Avram-managerul public al județului, au luat cuvântul și reprezentanți de seamă ai ”Generaţiei de Aur”, Ioan Andone, Romulus Gabor, Ioan Petcu, Florea Văetuș, Dan Colesniuc, Bogdan Apostu, Remus Vlad dar și reputații jurnaliști sportivi, precum Ovidiu Ioanițoaia, Alin Buzărin și Nicolae Stanciu.
Expoziție de fotografie
Sâmbătă, la invitația organizatorilor, participanții la această sărbătoare extrem de importantă în viața comunității hunedorene, au vizitat cel mai important obiectiv turistic din municipiul de pe Cerna, Castelul Corvinilor și au fost prezenți la vernisajul expoziției de fotografie ”Fotbal Centenar Corvinul în imagini și simboluri”. Au putut fi admirate colecții de fotografii, programe de meci și insigne. Apoi, oaspeții au făcut o plimbare pe pietonala Corvin din municipiu.
Mișa, cel mai iubit
Fanii fotbaliștilor participanți la evenimentul care a marcat finalul de săptămână la Hunedoara și sute de spectatori din localitate s-au aflat la miezul zilei de sâmbătă la statuia lui Michael Klein, acolo unde foștii lui colegi de echipă națională, de la Corvinul Hunedoara, au poposit preț de o oră și au ținut un moment de reculegere în memoria celui mai iubit fotbalist hunedorean. Au fost depuse coroane de flori la statuia acestuia.
Tricolorii au învins
După amiază, peste 5.000 de spectatori, iubitori ai fotbalului și nu numai au venit pe stadionul hunedorean pentru a asista la ultima și cea mai importantă parte a evenimentului care a marcat cei 100 de ani de fotbal hunedorean. După momentul de reculegere în memoria celor care au dispărut dintre noi, în cei 100 de ani, primarul municipiului Hunedoara, cel care a deschis evenimentul a declarat: ”Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea primei echipe de fotbal din municipiul Hunedoara. Aceasta se numea Fero Sport Hunedoara, schimbându-şi ulterior denumirea, de mai multe ori. Echipele Hunedoarei au purtat şi numele Energia şi Metalul, dar cea mai reprezentativă echipă de fotbal din istoria oraşului a fost Corvinul, echipa mult iubită de hunedoreni şi nu numai.Ne vom implica pentru a aduce Corvinul acasă”. Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a menționat sprijinul instituției județene pentru echipa hunedoreană în tentativa de a promova în liga secundă și apoi să revină pe prima scenă a fotbalului românesc odată cu ridicarea unui nou stadion la Hunedoara.
Cetățeni de onoare ai municipiului
Primarul municipiului a înmânat, în cadru festiv, „Cheia orașului” celor patru fotbaliști care au primit titlul de „Cetățean de Onoare” ai municipiului Hunedoara. Au fost distinși cu acest titlu Mircea Rednic, Florea Văetuș, Dorin Mateuț și Ioan Petcu. Ei le-au mulțumească suporterilor pentru aprecieri.
Apoi, au fost acordate în cadrul aceleiași ceremonii diplome și plachete omagiale unui număr de 87 de sportivi, antrenori, tehnicieni și colaboratori ai clubului hunedorean iar stadionul a fost survolat de reprezentanții echipei naționale de acrobație aeriană „Șoimii României-Hawks of Romania”, echipă condusă de George Rotaru, comandantul Aeroclubului României.
A urmat apoi mult așteptatul meci în care echipa de aur a Corvinului s-a opus unei formații alcătuită din foști componenți ai echipei naționale de fotbal.
Iată loturile care au fost pe terenul stadionului la acest meci:
România, ”Generația de Aur” i-a avut în formație pe parcursul celor două reprize pe Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Gabriel Caramarin, Costel Cîmpeanu,Florin Cernat, Florin Danciu,Daniel Dănciulescu, George Florescu, Constantin Gîlcă, Dănuț Lupu, Bogdan Mara, Ciprian Marica, Iulian Miu, Cătălin Necula, Marius Nicolae, Răzvan Raț, Iosif Rotariu, Daniel Pancu, Ioan Sabău, Ianis Zicu, Ionel Dănciulescu, Viorel Moldovan, antrenorul acestora fiind Cosmin Olăroiu.
Corvinul (foste glorii): Petre Clep, Ioan Andone, Mircea Rednic, Romulus Gabor, Dorin Mateuț, Ioan Petcu, Florea Văetuș, Dorin Nicșa, Dumitru Gălan, Dan Colesniu, Florin Maxim, antrenor, Remus Vlad. Au mai evoluat pe parcursul jocului: Bogdan Apostu, Adrian Bordean, Mircea Cioarea, Ovidiu Costăchescu, Dan Dăscălescu, Florin Dubinciuc, Victor Oncu, Marius Păcurar, Adrian Pepenar și mulți alții dintre foștii jucători hunedoreni.
Partida a fost arbitrată de Sorin Corpodean asistat de Octavian Șovre și Sergiu Albu, lovitura de începere fiind dată de Inocențiu Teta, în vârstă de 84 de ani, cel mai vârstnic jucător activ al Corvinului. Jocul s-a încheiat cu scorul de 7-4 pentru tricolori.
Sărbătoarea a continuat cu un concert al trupei „Compact”, urmat de focuri de artificii.
Rămâne istoria acestui centenar și un eveniment de excepție desfășurat la Hunedoara care a reînviat pentru o zi iubirea pentru fotbalul de altă dată.