Comunitate

Sanatoriul din Geoagiu, la prima evaluare

04-Dorel-Bretean-Sanatoriul-Geoagiu-12Magdalena Şerban

Acreditarea Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor se va face în trimestrul al treilea, mai precis în perioada iulie-septembrie. Până acum, instituţia nu a beneficiat de un astfel de proces de evaluare din cauza lipsei banilor.

Reprezentanţii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor – CoNAS va trece pe la Sanatoriul din Geoagiu în următoarea perioadă. Fiind prima acreditare a unităţii, managerul Dorel Bretean (foto) consideră că se va face un pas important pentru certificarea actului medical. „Am fi realizat-o demult, dar banii puţini şi prioritizarea lor au constituit mereu un impediment. Mai nou, tarifarea se face în baza unei formule ce include indicatori precum număr de evaluatori, ore de evaluare etc. Din calcule, reiese o sumă de 22.000 de lei. Sperăm că vom trece cu bine peste procedură şi nu ni se vor da termene de conformare”, a spus Bretean. Acreditarea spitalelor nu are legătură cu clasificarea lor, stabilită de Ministerul Sănătăţii. Acreditarea se referă la siguranţa procedurilor medicale realizate, la drepturile pacienţilor şi aspectele administrative, reflectate în analizarea a 1.850 de indicatori şi a 11 referinţe (cinci pentru aspectele administrative, două privind drepturile pacienţilor şi patru privind managementul serviciilor medicale), ponderate diferit, astfel încât accentul să fie pus pe managementul serviciilor medicale. În cazul în care sunt depistate nereguli, comisia de evaluare acordă o perioadă de graţie, apoi reevaluează unitatea. Un spital care nu primeşte acreditare nici după perioada de graţie poate fi, în funcţie de decizia Ministerului Sănătăţii, menţinut sau desfiinţat. Acreditarea e valabilă cinci ani, după care urmează un nou proces de evaluare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura